Unul dintre cele mai îndrăgite și mai așteptate evenimente din sudul litoralului, Jocurile Sportive ale Mangaliei, va avea loc anul acesta, în perioada 28 august - 3 septembrie, pe plaja "Laguna" din Mangalia.
Organizator este Clubul Sportiv Mangalia, în parteneriat cu Primăria Mangalia, Perla Venusului, Lial Star și Lucky L&C, iar disciplinele sportive care vor face deliciul publicului sunt luptele pe plajă, voleiul pe plajă, rugby-ul pe plajă și fotbalul pe plajă.
Și-au anunțat participarea la Jocurile Sportive ale Mangaliei sportivi de toate vârstele, de la cluburi din toată țara, alături de sportivi din Bulgaria și Republica Moldova.
Invitații de onoare ai evenimentului sunt foștii mari campioni la lupte Gheorghe Berceanu, Ion Draica, Vasile Andrei, dar și fosta vicecampioană mondială la handbal Elena Frîncu, membră de onoare a Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
"Jocurile Sportive ale Mangaliei au o frumoasă tradiție, începută în 2002. De atunci, de la an la an, programul a fost completat cu mai multe discipline, întrecerile au devenit tot mai dinamice, iar turiștii, tot mai interesați de sporturile pe nisip.
Trebuie să precizez că această serie de evenimente sportive contribuie în bună măsură la dezvoltarea turismului în sudul litoralului. Anul acesta, vom avea sute de participanți din toată țara, dar și din două țări vecine, Bulgaria și Moldova, pentru care am pregătit special arena pe plaja Laguna", a declarat președintele de onoare al CS Mangalia, prof. Ionel Luca.