Distracția va continua la sfârșitul acestei săptămâni în Club Fusion din stațiunea Mamaia, unde "Taraful din Clejani" va susține un concert senzațional.
- Publicitate -
Cei care au dus faima muzicii lăutărești peste hotare pot fi aplaudați, în schimbul unui bilet care costă 30 de lei.
Puțini sunt cei care știu că satul Clejani are o istorie de peste 500 de ani și o bogată bază culturală. Satul Clejani a fost atestat încă din anul 1538. Pe moșia Clejaniului au venit să muncească țiganii. Aceștia aveau ca ocupații munca la câmp, cărămidăria și lăutăria, pe care au transmis-o din generație în generație. Astfel, în anul 1949, în Clejani erau 78 de lăutari ce cântau la vioară, cobză, țambal, bas, acordeon și chitară. Pricepuții lăutari aveau un repertoriu vast de peste 500 de melodii. În acele vremuri, nunțile țineau câte o săptămână și lăutarii trebuiau să aibă cât mai multe melodii pentru a binedispune publicul.
În prezent, trupa reunește trei generații de lăutari din satul Clejani, județul Giurgiu, și numără 12 membri, cu vârste cuprinse între 20 și 85 ani.