În sezonul estival din acest an, numărul turiștilor care vor veni pe litoralul românesc se va apropia de 1,4 milioane de persoane, au estimat reprezentanții Asociației pentru Promovare a Turismului "Litoral". Potrivit acestora, nivelul de creștere, comparativ cu rezultatele înregistrate în sezonul estival din anul 2007, va fi de 15%.
- Publicitate -
"Hotelurile au început să se deschidă mai devreme, însă, din păcate, mulți agenți economici încă își țin închise porțile până în iunie. Aceasta în condițiile în care primele serii de turiști străini au început să sosească în jurul datei de 10 mai, iar programul "Litoralul pentru toți", inițiat de Asociația de Promovare Litoral și sprijinit de ANAT, se află în plină derulare", a precizat Corina Martin, președintele Asociației "Litoral".
De asemenea, ea a mai adăugat că, spre deosebire de anii precedenți, tot mai mulți turiști se arată interesați de hotelurile de trei și patru stele, în defavoarea celor de două stele.
"Din păcate, deși 80% din turiști aleg pachete turistice pentru Litoral prin agențiile de turism, există încă o categorie a turiștilor de week-end, care preferă să plătească, la recepție, un preț considerabil mai mare decât dacă ar achiziționa acel pachet turistic printr-o agenție", a mai adăugat Corina Martin.
În ceea ce privește punctele minus, reprezentanții ANAT au atras atenția asupra numărului mic de evenimente de care au parte turiștii care vin pe litoral, dar și asupra nevoii de noi investiții, mai ales în structurile de cazare. "Ar fi necesară apariția mai multor structuri de cazare tip all-inclusive, concept complex, care nu implică doar serviciile de restaurație, ținând cont de succesul pe care l-a înregistrat în țări precum Turcia, Bulgaria, Tunisia sau Egipt", a încheiat președintele.