Duminică, 07 Iunie 2026

500 de lei - prețul unei tabere de tineret organizate de Revelion

de Florian GHEORGHE Joi, 30 Octombrie 2008 392 1 min citire
Autoritatea Naționala pentru Tineret a stabilit prețurile ce vor fi practicate în centrele de agrement, în vacanța de iarnă 2008 - 2009 și vacanța intersemestrială 2009.
Astfel, prețul pentru o zi petrecută în centrele de agrement aflate în administrarea Direcțiilor pentru Tineret se situează între minim 42 de lei și maxim 52 de lei. Prețurile includ serviciile de cazare și masă pentru o persoana, pentru o zi de pensiune completă.
În județul Constanța, există două centre de agrement aflate în administrarea Direcției județene, unde tinerii își pot petrece vacanța de iarnă sau vacanța intersemestrială: Youth Hostel din Eforie Sud și centrul de agrement din 2 Mai.
Youth Hostel din Eforie Sud are o capacitate de 380 de locuri și dispune de două săli de mese. Centrul din 2 Mai are o capacitate de 200 de locuri dintre care 16 camere cu două locuri, utilate cu mobilier modern, televizor și grup sanitare propriu și restul de 184 camere de 5 paturi, dotate cu mobilier modern, grup sanitar pe hol.
Prețurile pentru petrecerea Revelionului în aceste locații este aproximativ 500 de lei pentru 4 zile (30 decembrie - 2 ianuarie), incluzând și masa de revelion, fără costul transportului.
Pentru cei ce doresc să-și petreacă revelionul la munte, pot alege centrele din Păltiniș sau Siliștea și pachetul de 4 zile ce costă, de asemenea, aproximativ 500 de lei, fără costurile de transport. În aceste locații există peste 500 de locuri disponibile.
Pentru vacanța intersemestrială (31 ianuarie - 8 februarie 2009), elevii din învățământul preuniversitar pot alege pachetul de 6 zile în același locații, care costă în jur de 300 de lei (costurile de transport nu sunt incluse).
Taguri
Articolul anterior Romania’s economy to advance 5% next year over European average, banker deems
Articolul următor A dispărut o înregistrare dintr-un dosar cu șantaj și interlopi

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei