Luni, 08 Iunie 2026

563 de firme din Constanța și-au suspendat activitatea în primele 11 luni ale anului trecut

de Cuget Liber Luni, 02 Ianuarie 2023 126 1 min citire
563 de firme din Constanța și-au suspendat activitatea în primele 11 luni ale anului trecut
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele 11 luni din 2022 a fost de 13.528, în creştere cu 16,58% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Cele mai multe companii care şi-au suspendat activitatea în intervalul menţionat au fost din Bucureşti, respectiv 1.444 (număr în creştere cu 24,59% faţă de perioada ianuarie - noiembrie 2021), capitala fiind urmată de judeţele Cluj, cu 657 de firme suspendate (în creştere cu 11,73%), Iaşi - 598 firme (+29,72%), Braşov - 576 (+34,89%), Constanţa - 563 (plus 12,6%) şi Neamţ - 552 (+30,19%).
La polul opus, cele mai puţine suspendări au fost consemnate în judeţele Ialomiţa - 74 (în creştere cu 2,78% faţă de primele 11 luni din 2021), Covasna - 115 (minus 12,71%), Caraş-Severin - 115 (plus 3,6%) şi Giurgiu - 115 (plus 19,79%).
Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de suspendări s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 3.806 (+20,47%), alte activităţi de servicii - 1.257 suspendări (-3,68%) şi în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice - 1.195 suspendări (+31,61%).
În noiembrie 2022, au fost suspendate 1.341 de firme, cele mai multe în Bucureşti (150), Cluj (74) şi Braşov (61). 
Taguri
Articolul anterior Frigul afectează răspunsul imun al nasului și vă îmbolnăvește mai des
Articolul următor Firmele din "lista rușinii" vor fi date publicității în ianuarie

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei