Sâmbătă, 06 Iunie 2026

670 de cadeți ai UMC au ajuns pe mare, în 2012

de Ion TIȚA-CĂLIN Miercuri, 17 Aprilie 2013 345 < 1 min citire
670 de cadeți  ai UMC au ajuns  pe mare, în 2012
Potrivit datelor furnizate de biroul de consiliere profesională, 670 de cadeți din anii II și III, ai Universității Maritime din Constanța, dintr-un efectiv de 1.400 studenți, au efectuat stagiul de practică în anul 2012, a declarat prof. univ. dr. ing. Cornel Panait, prorector pentru relații inter-naționale și dezvoltare instituțională.
Problema practicii cadeților va fi dezbătută și în cadrul reuniunii Asociației Internaționale a Univer-sităților de Marină (International Association of Maritime Universities - IAMU), care va avea loc la Bucu-rești, în perioada 21 - 23 aprilie 2013.
Pe agenda reuniunii se află teme legate de programul de cercetare al universităților, adaptarea curriculei universitare la STCW, uniformizarea învățământului marinăresc în statele reprezentate în asociație, nominalizarea unor noi membri în biroul executiv al IAMU, a precizat prorectorul.
Taguri
Articolul anterior Vreți o audiență la Avocatul Poporului?
Articolul următor Numărul atacurilor piraterești pe mare a scăzut la jumătate

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei