Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Constanța (AJOFM) organizează pe 15 aprilie, începând cu ora 10.00, "Bursa generală a locurilor de muncă", în Campusul Universității Ovidius.
- Publicitate -
Potrivit reprezentanților AJOFM, până la această dată au fost contactați 83 de agenți economici, din care și-au anunțat participarea 30, numărul total al locurilor de muncă fiind de 888. Dintre acestea, 12 sunt pentru persoanele cu studii superioare.
Cele mai multe locuri de muncă vacante sunt oferite de agenții economici în domenii de activitate precum hoteluri și alte unități de cazare - 728 locuri de muncă, activități de asigurări, reasigurări - 48, comerț cu amănuntul - 24, fabricarea de construcții metalice - 13 și construcția de nave și bărci - 9 locuri de muncă.
Până la deschiderea bursei locurilor de muncă, agenții economici interesați să încadreze în muncă persoane aflate în căutarea unui loc de muncă se pot adresa AJOFM Constanța.