Sâmbătă, 06 Iunie 2026

A fost pus în dezbatere un document de mare interes privind achizițiile publice

de Ion TIȚA-CĂLIN Sâmbătă, 04 Decembrie 2021 540 < 1 min citire
A fost pus în dezbatere un document de mare interes privind achizițiile publice
Consiliul Concurenței a pus în dezbatere proiectul ghidului privind lotizarea în cadrul procedurilor de achiziție publică. Documentul se adresează atât autorităților contractante, cât și operatorilor economici care participă la proceduri de atribuire pe loturi a contractelor de achiziție publică și a acordurilor-cadru, astfel încât să se elimine riscul unei posibile incidențe a legislației în domeniul concurenței.
Prin divizarea pe loturi și acordarea accesului unui număr cât mai mare de operatori economici specializați la procedură, deci a unei cât mai largi concurențe, autoritatea contractantă creează premisele pentru obținerea unor prețuri de achiziție mai reduse, în acord cu principiul eficienței utilizării fondurilor publice.
De asemenea, ghidul prezintă atât avantajele, cât și dezavantajele divizării pe loturi a procedurilor de achiziție publică, măsurile de prevenire a practicilor anticoncurențiale pe care autoritățile contractante trebuie să le aibă în vedere în etapa pregătitoare a procedurii de atribuire, precum și indicatorii comportamentali care pot sugera o practică anticoncurențială.
Proiectul de ghid conține și informații referitoare la modalitățile în care autoritățile contractante și companiile pot sesiza Consiliului Concurenței posibile practici anticoncurențiale.
Persoanele interesate pot transmite Consiliului Concurenței propuneri și observații, până la data de 3 ianuarie 2022, la adresa de e-mail [email protected].
Taguri
Articolul anterior Marcel Ciolacu, înţepături trimise către Florin Cîţu
Articolul următor Preşedintele CJC, Mihai Lupu, nu este de acord cu păstrarea taxei de pod la intrare sau ieşire din judeţ

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei