A început forajul unei noi sonde de explorare în blocul offshore Neptun

de Ion TIȚA-CĂLIN Marţi, 28 Octombrie 2014 581
ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited (EMEPRL) și OMV Petrom au început forajul sondei de explorare Pelican South-1 pentru un nou prospect în blocul Neptun, se arată într-un comunicat de presă al OMV Petrom.
Platforma Ocean Endeavour forează sonda de explorare Pelican South-1 la aproximativ 155 de kilometri de țărm, în sectorul românesc al Mării Negre. Sonda va testa o nouă structură geologică în blocul Neptun.
La începutul acestei luni, platforma Ocean Endeavour a finalizat forajul sondei Domino-2, iar datele obținute de sondă sunt în curs de evaluare.
"Explorarea pentru țiței și gaze în zone unde nu au mai fost desfășurate astfel de activități este complexă și foarte detaliată, de multe ori fiind nevoie de ani pentru a fi finalizată. O înțelegere aprofundată a structurii geologice este esențială înainte de a efectua investițiile semnificative
necesare pentru dezvoltarea unei astfel de descoperiri", a spus John Knapp, director general al ExxonMobil Exploration and Production Romania.
ExxonMobil Exploration and Production Romania și OMV Petrom dețin fiecare 50% din sectorul de apă adâncă a blocului Neptun. ExxonMobil Exploration and Production Romania este operatorul.
Zona de apă adâncă a blocului Neptun se întinde pe o suprafață de aproximativ 7.500 km2, iar adâncimea apei variază între 100 și 1.700 metri. În noiembrie 2008, ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited și OMV Petrom au semnat un acord prin care ExxonMobil a achiziționat o participație de 50% în zona de mare adâncime a blocului. În 2012, ExxonMobil și OMV Petrom au anunțat descoperirea unui zăcământ de gaze naturale cu sonda Domino-1 în zona de apă adâncă a perimetrului. Sonda Domino-1 este situate la 170 km de țărm în ape cu o adâncime de circa 1.000 m. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei