În trimestrul II 2011 au fost date în folosință 10.181 locuințe, în scădere cu 508 locuințe, față de trimestrul II 2010. În semestrul I 2011 au fost terminate 17.806 locuințe, în scădere cu 868 locuințe, față de semestrul I 2010, arată datele Institutului Național de Statistică (INS).
- Publicitate -
Pe medii de rezidență, în trimestrul II 2011, spre deosebire de trimestrul II 2010, cele mai multe locuințe au fost construite în mediul rural, 53,7 %, față de 48,3%.
Potrivit INS, repartiția pe fonduri de finanțare a locuințelor terminate relevă faptul că, față de trimestrul II 2010, în trimestrul II 2011 a scăzut numărul locuințelor realizate din fondurile publice cu 360 locuințe, pe când numărul locuințelor realizate din fondurile private a scăzut cu 148 locuințe.
Distribuția în profil regional subliniază o scădere a numărului locuințelor terminate pe total cu 508 locuințe, scădere reflectată în majoritatea regiunilor de dezvoltare astfel: București – Ilfov (-277 locuințe), Centru (-258 locuințe), Sud - Muntenia (-233 locuințe), Sud - Est (-169 locuințe), Sud - Vest Oltenia (-40 locuințe) și Nord - Est (-3 locuințe).
În regiunile de dezvoltare Vest și Nord - Vest, numărul locuințelor terminate a crescut cu 252 locuințe, respectiv cu 220 locuințe.