Sâmbătă, 06 Iunie 2026

ACN investește 65.000 de lei în securizarea companiei

de Redactor 22 Joi, 28 Februarie 2008 416 < 1 min citire
Ieri, Compania Națională "Administrația Canalelor Navigabile" Constanța a anunțat că, în cursul acestei săptămâni au fost demarate lucrările pentru securizarea sediului companiei.
Potrivit informațiilor oferite de către Ovidiu Cupșa, directorul general al CN "ACN" Constanța, lucrările constau în montarea unui sistem video performant, cu circuit închis, care va supraveghea intrările în sediu și parcările companiei. De asemenea, o serie de încăperi vor beneficia de sisteme antiefracție, iar angajaților CN "ACN" le vor fi eliberate cartele de acces în sediu.
Întregul sistem de supraveghere va fi operațional, după estimările făcute de reprezentanții CN "ACN", începând cu luna aprilie, iar valoarea lucrărilor se ridică la aproximativ 65.000 lei.
"Planul de securitate cuprinde trei sisteme, respectiv sistemul de control acces, care se referă la instalarea cititoarelor de cartelă, sistemul de supraveghere video pentru cele trei intrări în sediu și pentru accesul pe casele scărilor și sisteme antiefracție pentru casierie, arhivă, camera cu armament, depozitul reactivi și cabinetele directorilor", a declarat Ovidiu Cupșa.
Taguri
Articolul anterior Brick price in Romania might go up 10% following higher energy prices, official says
Articolul următor Purtătorii de proteze dentare expuși candidozei orale

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei