Acordul pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă va fi prelungit din nou, cu cel puțin două luni

de Cuget Liber Joi, 23 Decembrie 2010 326
Încheierea acordului pentru investiția de 4 miliarde euro în reactoarele nucleare 3 și 4 la centrala de la Cernavodă va fi amânată din nou, față de termenul stabilit pentru 31 decembrie, întrucât niciunul dintre parteneri nu și-a exprimat opțiunea de a prelua acțiunile CEZ, care s-a retras. "Nimeni nu și-a exprimat intenția de a prelua acțiunile CEZ. Ori le ia Nuclearelectrica, ori găsim pe alții. În acest caz, încheierea acordului investitorilor va fi amânată din nou, cu vreo două luni", a declarat, vineri, agenției MEDIAFAX, Tudor Șerban, consilier al ministrului Economiei. Grupul ceh de utilități CEZ, care deține 9,15% din acțiunile EnergoNuclear, a renunțat la proiect. Societatea mixtă EnergoNuclear, constituită pentru construcția celor două reactoare, este controlată în proporție de 51% de stat, prin Nuclearelectrica. Ceilalți acționari sunt RWE (Germania), Enel (Italia) și GDF SUEZ) Franța), fiecare având câte 9,15% din titluri, în timp ce ArcelorMittal România și Iberdrola (Spania) dețin câte 6,2% din acțiuni. Dacă acționarii minoritari ai EnergoNuclear nu preiau acțiunile CEZ, Nuclearelectrica are opțiunea preluării participației.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei