Duminică, 07 Iunie 2026

Acţiune de protest, marţi, la sediul Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală Constanţa

de Sorin MIHALACHE Luni, 15 Mai 2023 214 < 1 min citire
Acţiune de protest, marţi, la sediul Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală Constanţa
Nemulţumiţi de nivelul de salarizare, dar şi de condiţiile de muncă, sindicaliştii din Finanţele Publice organizează o acţiune de protest. Acesta va avea loc marţi, 16 mai, de la ora 17.00, la sediul Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală Constanţa.
„Sindicatul Naţional Finanţe Publice SindFISC, afiliat la Federaţia Naţională Sindicală din Administraţie, organizează, marţi, 16 mai, în intervalul orar 17.00-18.00, o acţiune de pichetare a sediului Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală Constanţa, din strada Bucureşti, nr. 18.
Motivele acţiunilor de protest sunt următoarele: finanţarea deficitară a activităţii profesionale, a sănătăţii şi securităţii în muncă, discrepanţele salariale existente la nivel de angajator, neimplicarea angajatorilor în susţinerea poziţiei corecte a finanţiştilor în grila de salarizare a noii legi a salarizării, insuficienţa protecţiei juridice în activitatea desfăşurată, discriminări etc.”, se arată într-un comunicat de presă transmis de preşedintele Sindicatului Naţional Finanţe Publice SindFISC, Nicolae Liviu Toader.
La acţiunea de pichetare, vor participa aproximativ 70 de angajaţi din sistem.
XXX
Angajaţii din cadrul Ministerului Finanţelor şi-au exprimat în nenumărate rânduri problemele, dar, pentru că acestea au rămas nerezolvate, au decis să iniţieze, la nivel naţional, o serie de acţiuni de protest, pichetând sediile sistemului instituţional al Ministerului Finanţelor şi ANAF din Bucureşti şi din ţară. 
Taguri
Articolul anterior Deținuții de la Poarta Albă au participat la o acțiune de ecologizare în Eforie Sud
Articolul următor Bărbat reținut pentru furturi: a sustras bunuri din mai multe magazine din Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei