Duminică, 07 Iunie 2026

Acuzaţii grave la Vama Constanţa: abuzuri, presiuni, blocaje! Corpul de Control a descins pe litoral

de Sorin MIHALACHE Joi, 26 Iunie 2025 1081 3 min citire
Acuzaţii grave la Vama Constanţa: abuzuri, presiuni, blocaje! Corpul de Control a descins pe litoral
După scandalul şpăgilor din port, o nouă instituţie de anvergură din Constanţa este în centrul atenţiei, nelipsind acuzaţiile grave aduse de mai mulţi agenţi economici. De data aceasta, este vorba de vamă, unde se vorbeşte despre presiuni, blocaje şi abuzuri, motiv pentru care Corpul de Control din Ministerul Finanţelor a descins la malul mării.
Dacă Revoluţia din 1989 a început la Timişoara, războiul - căci război ar trebui să fie! - declarat corupţiei este recomandabil să pornească de la Constanţa, principala poartă de acces a mărfurilor spre/dinspre Europa. Mai ales după declanşarea conflictului cu Ucraina, prin portul Constanţa, devenit de importanţă strategică, afluxul de mărfuri a avut o creştere uriaşă, iar cum aceste mărfuri trebuie şi vămuite, se creează oportunităţi nebănuite pentru „băieţii deştepţi”.
Ani de zile, a funcţionat Omerta, legea tăcerii, însă, pe fondul schimbărilor politice, agenţii economici au prins curaj şi au început să spună lucrurilor pe nume. Mai exact, funcţionari din cadrul Vămii Constanţa sunt acuzaţi că aplică tratamente preferenţiale, de abuzuri şi presiuni, iar consecinţele nu au întârziat să apară. De data aceasta, primul „la fileu” nu este DNA, ci Ministerul Finanţelor, în subordonarea căruia se află Vama Constanţa.
Ministerul Finanţelor ia act cu maximă seriozitate asupra informaţiilor referitoare la blocaje şi întârzieri nejustificate în procesul de vămuire a mărfurilor din cadrul Vămii Constanţa, precum şi de acuzaţiile aduse unor funcţionari vamali. Situaţia semnalată afectează direct agenţii economici prin generarea de costuri suplimentare şi perturbarea lanţurilor logistice de aprovizionare, este inacceptabilă şi contravine principiilor de transparenţă, legalitate şi eficienţă pe care Ministerul Finanţelor le promovează", se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Finanţelor.
Toleranţă zero pentru încălcarea legii
În acest context, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a dispus trimiterea de urgenţă a Corpului de Control la Vama Constanţa pentru o verificare amănunţită a situaţiei semnalate. Acţiunea de control demarată miercuri, 25 iunie, are ca scop clarificarea situaţiei şi identificarea oricăror abateri de la normele legale şi procedurile interne.
„Am luat cunoştinţă de acuzaţiile grave privind disfuncţionalităţi şi posibile abuzuri în Vama Constanţa. Prioritatea noastră este să asigurăm mediului de afaceri un climat transparent şi predictibil, iar astfel de situaţii, în care agenţii economici sunt supuşi unor presiuni nejustificate şi costuri suplimentare, sunt intolerabile.
Nu voi tolera sub nicio formă încălcarea legii şi comportamentele abuzive din partea funcţionarilor publici din cadrul Ministrului Finanţelor, precum şi ai celorlalte instituţii din subordine. Am dispus deja ca acţiunea de control să înceapă chiar de astăzi (n.r. - ieri), la Vama Constanţa, pentru a investiga fiecare aspect semnalat. Orice funcţionar vamal pentru care se va constata că nu respectă legea, că abuzează de poziţia sa sau că gestionează preferenţial situaţiile, va suporta consecinţele legale şi administrative cele mai severe.
Autoritatea Vamală Română trebuie să fie eficientă, integră şi în slujba cetăţenilor şi a mediului de afaceri, nu un factor de blocaj şi incertitudine. Măsurile pe care le vom lua vor fi ferme şi clare pentru a restabili încrederea şi a asigura respectarea strictă a legii”, a declarat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.
Cât mai este şpaga per container
Nu este prima oară când vama constănţeană este zguduită de scandaluri de corupţie. Reamintim că, în luna martie a acestui an, opt vameşi din Portul Constanţa-Sud, între care şi şeful Biroului Vamal de Frontieră Constanţa-Sud, au fost trimişi în judecată de DNA Constanţa în dosarul de corupţie care vizează fapte de luare de mită de la importatori de mărfuri pentru urgentarea procedurilor de vămuire. Sumele primite ca mită erau cuprinse între 100 şi 700 de dolari/container. Alte 14 persoane au încheiat cu procurorii acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, fiind stabilite pedepse între un an şi jumătate de închisoare şi trei ani de închisoare, cu suspendare. 
Taguri
Articolul anterior UPDATE Accident rutier la Neptun! Intervine elicopterul SMURD
Articolul următor Primăria Constanţa organizează licitaţie publică pentru vânzarea unor terenuri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei