Afaceri pe malul Canalului. Firme care au prins contracte „grase” pentru lucrări la Medgidia

de Sorin MIHALACHE Marţi, 19 Decembrie 2023 2620
Banii publici sunt „vânaţi” mai ceva ca elefanţii pentru fildeş. Contractele cu statul sunt sigure, bănoase, iar dacă nici DNA nu-şi vâră nasul, lucrurile merg strună. Sume din şase sau chiar şapte cifre se învârt nu numai prin port sau prin reprezentanţele ministeriale din Constanţa, ci şi prin instituţii din judeţ. Episodul de astăzi este rezervat afacerilor din Medgidia.
Odinioară, când spuneai Medgidia, gândul te ducea imediat la fabrica de ciment, la IMUM (Întreprinderea Metalurgică de Utilaje), la celebrele podgorii şi vinurile binecuvântate de vânturile din acest colţ de ţară. Odată cu schimbarea vremurilor, s-a schimbat şi paradigma, afacerile private nu s-au dezvoltat pe cât şi-ar fi dorit populaţia şi investitorii, aşa că-i foarte bine de intri sub „umbrelă” şi să te racordezi la „conducta” banilor publici.
Vă prezentăm, în rândurile de mai jos, câteva firme care au prins contracte bune pentru serviciile prestate în municipiul de pe malul Canalului.
Miza pe construcţii!
Holding Hondor Stil SRL a câştigat licitaţia publică lansată de Primăria Medgidia şi efectuează lucrările necesare pentru „Creşterea eficienţei energetice a clădirilor publice - Şcoala Gimnazială «Spiru Haret» din municipiul Medgidia”, valoarea contractului fiind de 7.053.474,9 lei fără TVA.
Înfiinţată în anul 1993, firma Holding Hondor Stil SRL are sediul în Constanţa, iar în anul 2020, a raportat o cifră de afaceri de 3.279.995 lei şi un profit de 364.608 lei (marjă de 11,12%), obţinut cu un număr mediu de 13 angajaţi. Conform confidas.ro, are în portofoliu 35 de contracte publice, principalul său obiect de activitate fiind „lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale”.
Un contract mai „gras”, în valoare de 13.917.169,57 lei fără TVA, şi-a adjudecat la licitaţia publică şi BAU Stark, autoritate contractantă fiind tot Primăria Medgidia. „Servicii de proiectare şi execuţie de lucrări pentru Creşterea eficienţei energetice a Spitalului Municipal Medgidia, str. Ion Creangă, nr. 18” este denumirea achiziţiei, iar protagonistă este o firmă care a prins nu mai puţin de 106 contracte publice.
Conform confidas.ro, firma BAU Stark SRL a fost înfiinţată în data de 16 noiembrie 2012. În 2021, ultimul an raportat, compania a raportat o cifră de afaceri de 44.350.896 lei, pierdere de -3.680.290 lei (marjă de -8,3%) şi angaja 111 persoane; obiect principal de activitate - lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.
Şi asocierea Giorox Activ / Elektra Renewable Support / Smart Grid Energy a prins lucrări pe malul Canalului, solicitate tot de Primăria Medgidia. Cele trei firme vor împărţi 6.001.321,26 lei fără TVA pentru „Execuţie lucrări în cadrul obiectivului de investiţie «Creşterea eficienţei energetice a clădirilor publice - Consiliul Local din municipiul Medgidia”.
Giorox Activ SRL are sediul în Constanţa, a fost înfiinţată pe 9 aprilie 2019, iar în anul 2021, compania a raportat o cifră de afaceri de 6.761.727 lei şi un profit de 1.021.491 lei (marjă de 15.11%), obţinut cu un număr mediu de 53 persoane.
Înfiinţată în februarie 2014, Elektra Renewable Support are sediul în Constanţa. În 2021, compania a raportat o cifră de afaceri de 8.768.948 lei, profit de 954.898 lei (marjă de 10.89%) şi angaja 33 persoane. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei