În contextul măririi dobânzilor și creșterii neîncrederii românilor în băncile din țară, instituțiile financiare afișează pe vitrinele agențiilor locale, moto-uri cât mai pompoase pentru a atrage atenția și a-l determina pe potențialul client să intre și să ceară informații suplimentare.
- Publicitate -
Promoțiile afișate pe vitrinele agențiilor bancare arată politica ce se promovează la nivel național și internațional: economisirea! Depozitele și dobânda la depozite (ce acoperă un spațiu cât mai mare al afișului) sunt principalele promoții cu care băncile încearcă să atragă constănțeanul.
Spre exemplu, la Banca Românească apare promoția "Dobânzi uriașe pentru economiile tale" și dobânzile practicate, respectiv 5,75% pentru depozitele în euro, pe 3 luni și 11,75%, pentru depozitele în lei, pe 6 luni. La Romexterra Bank, dobânzile fixe la depozite afișate la intrare sunt de 12,12%, pentru lei și 6%, pentru euro și moto-ul afișat este: "Deschide-ți un depozit la termen, pe 4 luni și pregătește-te să deschizi șampania."
Volksbank impresionează cu întrebarea "Dobânda este prea mare?" și răspunsul pe măsură "O meriți!" afișate la intrare. Nu, nu este vorba de dobânda la credite, ci de cea la depozite, respectiv 10,25% pe an, pentru lei și 5,75%, pentru euro.
Banc Post ne face o surpriză de toamnă și nu este vorba de comisioane ilegale. Dobânda la un depozit deschis în această perioadă, în lei, la această bancă este de 12,75% pe an.
În plus, concursurile cu premii sunt practici suplimentare de atragere a clienților spre economisire. Piraeus Bank are promoția "Câștigă mai repede 1 milion de lei". Dacă îți faci un depozit la această bancă, intri automat într-o promoție și ai șanse să câștigi marele premiu de un milion de lei și 1.000 de premii lunare, constând în dublarea dobânzii la depozit.
Raiffeisen Bank propune premii de 100 de euro pe zi și lunar, excursii la Viena dacă își deschizi un depozit în lei, pe termen lung, cu dobânzi "de top 3".
Afișele din fața agențiilor bancare mai prezintă și ofertele la creditele pe termen lung.
Romexterra Bank afișează oferta de credit pentru investițiile imobiliare, cu un grad maxim de îndatorare de 70% și o perioadă maximă de acordare a creditului, de 40 de ani.
Banca Românească are moto-ul "Ai o casă? Ai bani pentru visele tale!" la oferta de credit de nevoi personale, cu ipotecă .
Millennium Bank "susține dorințele de viață" ale românilor și oferă un credit de nevoi personale, cu ipotecă sau un credit ipotecar, cu 0,5%, comision de acordare și dobânda anuală efectivă, de 10.32%, pentru credite de 50.000 de euro, pe 30 de ani.
Citi Financial vine în întâmpinarea potențialului client, cu oferta "E atât de mică încât trebuie scrisă mare" (evident de dobândă este vorba) și o reprezentare grafică pe măsură: 9,9% este dobânda fixă, în lei pentru creditele de nevoi personale pentru sume împrumutate mai mari de 45.000 de lei și 0% comision de acordare.
Întrebarea este dacă ofertele din afișele băncilor mai sunt valabile sau publicitatea nu a mai fost schimbată de pe vremea când creditul era la îndemâna tuturor.