Agricultura Dobrogei, salvată de ploi

de Anca CHICU Sâmbătă, 08 Octombrie 2011 780
Veste cum nu se poate mai bună pentru agricultori! Potrivit prognozei meteorologice pentru perioada 8 - 15 octombrie, se estimează precipitații în toate regiunile agricole ale țării. Reprezentanții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) au precizat că acestea vor fi mai însemnate cantitativ în zonele sudice, sud - estice și estice ale țării, îndeosebi în intervalul 9 - 10 octombrie. "În aceste condiții se va produce îmbunătățirea conținutului de umiditate din sol în special în zonele agricole din sudul, sud - estul și estul țării, procesele de germinare - răsărire la culturile de rapiță deja înființate, precum și pregătirea terenurilor pentru însămânțările la culturile de toamnă (orz și grâu) desfășurându-se astfel în condiții favorabile de umiditate", au subliniat reprezentanții MADR.
De cealaltă parte, din informațiile transmise ieri de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) Ministerului Agriculturii reiese că, la data de 7 octombrie 2011, rezerva de apă în stratul de sol 0 - 20 cm înregistra valori scăzute și deosebit de scăzute, seceta pedologică fiind moderată, puternică și extremă în cea mai mare parte a regiunilor agricole, exceptând suprafețele din nordul Transilvaniei, nord - vestul Moldovei și nord - estul Crișanei, unde rezer-va de umiditate prezenta valori satisfăcătoare și, izolat, apropiate de optim.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei