Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Agricultură, infrastructură rutieră, bursă. INFO economic

de Sorin MIHALACHE Luni, 01 Decembrie 2025 84 1 min citire
Agricultură, infrastructură rutieră, bursă. INFO economic
l Agricultura își menține contribuția cu aproximativ 4-5% la Produsul Intern Brut (PIB), în 2025, iar dacă se iau în calcul și industria alimentară, procesarea și sectoarele conexe, contribuția totală depășește 10% din economia națională, relevă „Carta Albă a agriculturii“, lansată recent de IMM România. Pe plan salarial, venitul mediu net în agricultură a fost de aproximativ 3.931 lei în 2024, în creștere față de anii anteriori, dar cu circa 20-25% mai mic decât media națională.
l Progresul fizic al lucrărilor pe secțiunea 4 a autostrăzii Sibiu-Pitești a ajuns la 82%, a anunțat directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol.
Astfel, s-a finalizat turnarea betonului rutier în prima galerie (sensul Pitești-Sibiu) a tunelului Momaia, iar în scurt timp, va începe turnarea betonului rutier și pe calea de rulare a celei de-a doua galerii (sensul Sibiu-Pitești). Pentru acest tip de operațiune, sunt folosite utilaje speciale.
l Bursa de Valori București a câștigat 15,51 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 3,26%, săptămâna trecută, în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a scăzut de aproape două ori, în comparație cu săptămâna anterioară. Capitalizarea bursieră a ajuns la 490,10 miliarde de lei, în perioada 24-28 noiembrie 2025, în creștere de la 474,59 miliarde de lei, în perioada 17-21 noiembrie 2025. Tranzacțiile cu acțiuni au generat un rulaj de 365,23 milioane de lei, mai mic decât cel consemnat în săptămâna anterioară, de 690,45 milioane de lei. 
Taguri
Articolul anterior Canale Navigabile: Directorul general Florin Goidea, participant la ceremonia dedicată Zilei Naționale
Articolul următor Doliu în lumea televiziunii. Fostul șef al știrilor B1 TV, Mihai Stegerean, a încetat din viață

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei