Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Agricultură, siderurgie, transporturi. INFO economic

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 03 Septembrie 2025 117 1 min citire
Agricultură, siderurgie, transporturi. INFO economic
l Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a publicat în transparenţă decizională proiectul de Hotărâre pentru modificarea HG nr. 325/2025 privind schema „Ajutor de minimis pentru susţinerea producţiei de legume cultivate în spaţii protejate".
Proiectul prevede includerea copiei bonurilor fiscale şi a rapoartelor fiscale de închidere zilnică în lista documentelor acceptate pentru justificarea valorificării producţiei de legume.
l Combinatul ArcelorMittal Hunedoara va suspenda producţia din data de 5 septembrie, pe fondul preţurilor ridicate ale energiei electrice şi a presiunii concurenţiale produse de importuri, şi anticipează prelungirea măsurilor actuale de şomaj tehnic şi după 30 septembrie pe o perioadă nedeterminată, potrivit unui raport la companiei, remis Bursei de Valori Bucureşti. Reprezentanţii companiei precizează că registrul de comenzi a înregistrat o scădere accentuată, cu volume mai mici cu aproape 60% faţă de 2024, ceea ce întăreşte necesitatea acestei „pauze prelungite”.
l Autoritatea pentru Reformă Feroviară va trebui să îşi diminueze numărul de posturi cu 20% din totalul existent, de la 79 la 63, precum şi numărul de funcţii de conducere de la opt la patru, respectiv un director de direcţie şi trei şefi de serviciu, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern lansat în dezbatere publică de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
Biroul relaţii externe, transparenţă, relaţii instituţionale se va desfiinţa, iar personalul şi atribuţiile vor fi preluate de Serviciului juridic. 
Taguri
Articolul anterior Viitorul digital se scrie la Constanța, în cadrul festivalului INNOVibe 2025
Articolul următor Festivalul Inovării și Transformării Digitale INNOVibe, la Universitatea „Ovidius” Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei