Duminică, 07 Iunie 2026

Agricultură: Unităţile de procesare au colectat cu 12,1% mai mult lapte de vacă, în primul semestru

de Sorin MIHALACHE Joi, 17 August 2023 261 1 min citire
Agricultură: Unităţile de procesare au colectat cu 12,1% mai mult lapte de vacă, în primul semestru
Unităţile de procesare din România au colectat, în primele şase luni ale anului, o cantitate de 626.088 tone de lapte de vacă, în creştere cu 12,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, 17 august, de Institutul Naţional de Statistică.
În perioada menţionată, creşterea cea mai mare a producţiei a fost înregistrată la smântâna de consum (+1,3%), iar producţia de lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) a avut cea mai mare scădere (-8,7%).
Cantitatea de lapte brut importată de către unităţile procesatoare a scăzut cu 38,2% în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2023 faţă de perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2022.
În luna iunie 2023, comparativ cu luna precedentă, cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile de procesare a scăzut cu 5,9%. Producţia de unt a înregistrat cea mai mare scădere (-15,0%). Cantitatea de lapte brut importată de către unităţi de procesare a scăzut în luna iunie 2023 faţă de luna precedentă cu 26,9%.
Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, în luna iunie 2023 cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile de procesare a crescut cu 7,3%. Cea mai mare creştere a producţiei s-a înregistrat la unt (+9,7%), în timp ce producţia de lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) a avut cea mai mare scădere (-5,5%).
Cantitatea de lapte brut importată de către unităţile de procesare a scăzut în luna iunie 2023 cu 36,9% faţă de luna corespunzătoare din anul precedent. 
Taguri
Articolul anterior Taberele tematice pentru adulți, la mare căutare printre părinții români
Articolul următor Revoluție în lumea medicinei! Un rinichi de porc continuă să funcţioneze în corpul unui om

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei