Bursa din Frankfurt a fost evacuată în această seară timp de aproximativ o oră din cauza unei alerte cu bombă, a anunțat operatorul Deutsche Borse.
- Publicitate -
Clădirea istorică a Bursei, în care au loc doar foarte puține operațiuni, a fost evacuată în jurul orei 15.00 GMT (18.00 ora României), cu aproximativ jumătate de oră înaintea închiderii. Alerta a fost ridicată la scurt timp după ora 16.00 GMT (19.00 ora României).
Tranzacțiile, care se desfășoară în marea lor majoritate pe cale electronică și nu au loc în clădirea istorică a Bursei, nu au fost întrerupte, a precizat operatorul într-un comunicat, citat de Mediafax.
Doar câteva operațiuni care se desfășurau fizic în sală au fost întrerupte.