Luni, 08 Iunie 2026

Amenzi între 3.000 și 50.000 de lei pentru arderea miriștilor fără acceptul Unității Fitosanitare

de Florian GHEORGHE Vineri, 10 Iulie 2009 244 < 1 min citire
Amenzi între 3.000 și 50.000 de lei pentru arderea miriștilor fără acceptul Unității Fitosanitare
Agenția de Protecția Mediului Constanța aduce la cunoștința fermierilor că arderea miriștilor și a resturilor vegetale este strict interzisă, dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători, iar această măsură nu este recomandată de Unitatea Fitosanitară Teritorială.
Activitatea de incendiere a miriștilor trebuie să se bazeze pe următoarele acte: notificare către Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Garda Națională de Mediu și Comisariatul Județean Constanța, act doveditor de la Unitatea Fitosanitară privind prezența unor boli sau dăunători și acceptul primăriei.
"Fermierii nu trebuie să plătească nimic. Sunt simple notificări și informări pe care trebuie să le depună producătorii agricoli, ca acțiunea să fie conform legii", a declarat directorul coordonator al Agenției de Protecție a Mediului Constanța, Senol Zevri.
Arderea miriștilor, fără aceste acte, se sancționează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei, pentru persoanele fizice și de la 25.000 lei la 50.000 lei, pentru firme.
Taguri
Articolul anterior Cerealele din depozite, garanție pentru creditele bancare
Articolul următor Orange România are un nou director general

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei