Vineri, 05 Iunie 2026

ANC propune reducerea tarifelor de telefonie mobilă Vodafone și Orange se opun

de Ion TIȚA-CĂLIN Vineri, 21 Noiembrie 2008 174 < 1 min citire
În urma finalizării unei noi analize de piață, Autoritatea Națională de Comunicații a propus reducerea tarifelor de interconectare ale Cosmote, Telemobil și RCS&RDS, permițându-le acestora o pantă de ajustare graduală, astfel încât să nu le fie afectate planurile de afaceri, a declarat președintele ANC Liviu Nistoran.
Potrivit comunicatului de presă al ANC, nivelul tarifelor de interconectare maxime practicate de Orange și Vodafone ar trebui să scadă, de la 1 ianuarie 2009, la 5,03 eurocenți, ajungând astfel la nivelul costurilor stabilit pe baza modelului de calculație elaborat în anii 2004-2006. În ceea ce privește Cosmote și Telemobil, deciziile supuse consultării stabilesc că aceștia vor practica, de la 1 februarie 2009, un tarif maxim de interconectare de 6,4 eurocenți, iar de la 1 ianuarie 2010, un tarif de 5,67 eurocenți. RCS&RDS va avea un tarif maxim de 7,21 eurocenți, de la 1 februarie 2009, și de 6,4 eurocenți, de la 1 ianuarie 2010. Președintele ANC estimează că aplicarea acestor măsuri va duce la scăderea facturii de telefonie mobilă cu 25 - 30% în următorii trei ani.
Proiectele deciziilor pot fi consultate pe pagina de internet a ANC.
Vodafone și Orange au reacționat rapid, respingând propunerea ANC.
Taguri
Articolul anterior Programul guvernamental anticriză trece pe lângă țintă
Articolul următor Fără obligații declarative la câștigurile din transferul titlurilor de valoare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei