Cazul Giovannei Reggiani a dat apă la moară atitudinilor xenofobe și rasiste latente, din Italia. Grav este faptul că acestea sunt alimentate de deciziile guvernului de la Roma. Desigur, poate fi înțeleasă apetența politicienilor de a exploata la maximum sentimentul public în momente de intensă emoționalitate. Astfel procedează toate partidele din lume, fie că sunt în opoziție sau la putere. Dar nu se poate accepta ca materia primă a manipulării politice să fie sentimentele care îndeamnă la ură rasială ori față de cetățenii altor țări.
- Publicitate -
Pentru Italia ar fi extrem de costisitor să se lase pradă unor astfel de impulsuri. Deschiderea largă a porților față de români i-a adus numeroase avantaje. Cu sprijinul lor, societatea și economia italiană și-au rezolvat numeroase probleme, iar astăzi ele sunt mai bogate.
Cei circa un milion de români care lucrează legal sau la negru au contribuit la rezolvarea crizei forței de muncă din numeroase domenii, dar mai ales în activitățile refuzate de localnici: salubritatea stradală, agricultură, construcții, spălătoriile restaurantelor, îngrijirea bătrânilor și a copiilor.
Mulți români activează, însă, în sectoare în care se cere o competență ridicată: în diferite industrii ori în IT, în turism și servicii, în șantierele navale ori pe nave. În shipping-ul italian, spre exemplu, activează cu contract circa 3.000 de navigatori români, ofițeri și nebrevetați. La această dată, economia italiană beneficiază de sute de mii de competențe fără să fi cheltuit un euro pentru formarea lor. O asemenea gratuitate se traduce în economii uriașe în bugetele companiilor din Italia, deci în profit.
Românii contribuie și într-un alt mod la bunăstarea generală a italienilor. Cei mai mulți dintre ei, mai ales cei ce lucrează la negru, sunt plătiți sub nivelul forței de muncă autohtone. Astfel, românii le aduc angajatorilor italieni economii importante la capitolul cheltuielilor cu manopera și cu impozitele aferente muncii. Acestea se materializează, pe de o parte, în profit pentru companii, iar pe de altă parte în menținerea la un nivel scăzut a prețurilor produselor și serviciilor, deci a inflației. Se poate spune că fiecare italian trăiește mai bine pentru că un milion de românii lucrează în țara lui, mulțumindu-se cu un salariu inferior, beneficiind de mai puține drepturi ori de condiții de lucru și viață mai proaste decât localnicii.
Oamenii de afaceri italieni sunt conștienți de aceste beneficii și își cunosc prea bine interesul. O demonstrează faptul că la incitările la ură față de români, venite din mediul politic ori din stradă, nu au răspuns cu un val de concedieri. Cine este nebun să alunge, din ogradă, găina care face ouă de aur? Angajatorii italieni cunosc prețul xenofobiei, cât i-ar costa dacă ar renunța la lucrătorii români.
Cazul Giovannei Reggiani a dat apă la moară atitudinilor xenofobe și rasiste latente, din Italia. Grav este faptul că acestea sunt alimentate de deciziile guvernului de la Roma. Desigur, poate fi înțeleasă apetența politicienilor de a exploata la maximum sentimentul public în momente de intensă emoționalitate. Astfel procedează toate partidele din lume, fie că sunt în opoziție sau la putere. Dar nu se poate accepta ca materia primă a manipulării politice să fie sentimentele care îndeamnă la ură rasială ori față de cetățenii altor țări.
Pentru Italia ar fi extrem de costisitor să se lase pradă unor astfel de impulsuri. Deschiderea largă a porților față de români i-a adus numeroase avantaje. Cu sprijinul lor, societatea și economia italiană și-au rezolvat numeroase probleme, iar astăzi ele sunt mai bogate.
Cei circa un milion de români care lucrează legal sau la negru au contribuit la rezolvarea crizei forței de muncă din numeroase domenii, dar mai ales în activitățile refuzate de localnici: salubritatea stradală, agricultură, construcții, spălătoriile restaurantelor, îngrijirea bătrânilor și a copiilor.
Mulți români activează, însă, în sectoare în care se cere o competență ridicată: în diferite industrii ori în IT, în turism și servicii, în șantierele navale ori pe nave. În shipping-ul italian, spre exemplu, activează cu contract circa 3.000 de navigatori români, ofițeri și nebrevetați. La această dată, economia italiană beneficiază de sute de mii de competențe fără să fi cheltuit un euro pentru formarea lor. O asemenea gratuitate se traduce în economii uriașe în bugetele companiilor din Italia, deci în profit.
Românii contribuie și într-un alt mod la bunăstarea generală a italienilor. Cei mai mulți dintre ei, mai ales cei ce lucrează la negru, sunt plătiți sub nivelul forței de muncă autohtone. Astfel, românii le aduc angajatorilor italieni economii importante la capitolul cheltuielilor cu manopera și cu impozitele aferente muncii. Acestea se materializează, pe de o parte, în profit pentru companii, iar pe de altă parte în menținerea la un nivel scăzut a prețurilor produselor și serviciilor, deci a inflației. Se poate spune că fiecare italian trăiește mai bine pentru că un milion de românii lucrează în țara lui, mulțumindu-se cu un salariu inferior, beneficiind de mai puține drepturi ori de condiții de lucru și viață mai proaste decât localnicii.
Oamenii de afaceri italieni sunt conștienți de aceste beneficii și își cunosc prea bine interesul. O demonstrează faptul că la incitările la ură față de români, venite din mediul politic ori din stradă, nu au răspuns cu un val de concedieri. Cine este nebun să alunge, din ogradă, găina care face ouă de aur? Angajatorii italieni cunosc prețul xenofobiei, cât i-ar costa dacă ar renunța la lucrătorii români.
