Duminică, 07 Iunie 2026

Aniversare în tristeţe! "Tunelul groazei" aşteaptă să aibă o soartă mai bună

de Sorin MIHALACHE Vineri, 02 August 2024 5109 3 min citire
S-au împlinit, recent, 117 ani de la inaugurarea liniei pentru călători Palas - Constanţa Port. Tunelul Palas sau Carol I, cum a fost numit la inaugurare în 1907, este primul tunel feroviar urban din România. Cândva tranzitat şi utilizat la capacitate maximă, tunelul este la ora actuală într-o stare jalnică, autorităţile având în vedere, de ceva vreme, proiecte de reabilitare.
Tunelul Palas a fost o „bijuterie” din toate punctele de vedere, fiind inclus în categoria lucrărilor de artă din patrimoniul naţional, prin soluţia arhitectonică a portalelor şi prin cea inginerească a secţiunii transversale, respectiv căptuşeală integrală din zidărie de piatră de talie.
Repere istorice
La începutul anilor 1900, legătura feroviară cu Portul Constanţa se făcea pe linia iniţială, în zig-zag, unde, din cauza declivităţii mari, se circula cu viteza de maxim 15 km/oră, iar locomotivele nu puteau tracta mai mult de 5-6 vagoane.
„Racordarea intrării în dispozitivul feroviar din port prin tunel, a liniilor ferate din exterior, s-a făcut după tunel printr-o tranşee deschisă cu linie dublă pe o lungime de 5,845 km, până la cantonul km 3 +300 din Halta Medeea (Berechet). Tranşeea deschisă s-a construit printre două mari construcţii antice - Valurile de Pământ, Valul Mare şi Valul de Piatră. Traseul fusese impus la intervenţia lui Gr. Tocilescu, cercetătorul istoriei Valurilor dobrogene, la acea dată membru al Academiei Române, instituție de unde s-a luat avizul de construcţii.
La data de 1 aprilie 1908, s-a pus în exploatare pe linia ferată Palas - Port transportul feroviar de marfă, iar la 1 august 1908, traficul de călători.
Construirea tunelului CFR a rezolvat într-un fel problema accesului pentru trenurile de transport mărfuri, din acel moment chiar problema transbordării pasagerilor pentru vapoare, pasagerii aduşi la Constanţa de trenul Orient Expres fiind preluaţi cu alte mijloace rutiere de la Gara Veche a oraşului“, se arată în cartea „Portul Constanţa - Portul lui Anghel Saligny” a lui Petre Covacef, consultată de reprezentanţii CFR Infrastructură Constanţa.
Tunelul excavat are o lungime de 490 m pe sub faleza înaltă o oraşului şi a fost executat în pământuri loessoide, fapt ce a impus construcţiile de consolidare a pereţilor şi a bolţii cu moloane de piatră de granit cu faţă prelucrată la fiecare molon de piatră.
Tunelul subtraversează calea ferată dublă 813 Constanţa - Mangalia, DN 39 Constanţa - Mangalia, străzi şi diverse conducte de termoficare, gaze, canalizare, alimentare cu apă de pe teritoriul municipiului Constanţa.
Din cauza infiltraţiilor de apă şi reziduurilor petrolifere apărute în anii 1980 - 1982 în Tunelul Palas şi a surpărilor de teren din zona rambleu-tunel, calea ferată Palas - Constanţa Port a fost închisă, iar Tunelul Palas a fost conservat. 
Gunoaie şi vegetaţie luxuriantă
În momentul de faţă, nu este recomandabil accesul prin tunel, mai ales că liniile ferate au fost scoase. Dacă ai, totuşi, curajul de a te strecura înăuntru, pe lângă gardul metalic, de mers, se poate merge prin tunel de la un capăt la celălalt, deşi umezeala se face simţită pregnant. Gunoaie s-au mai strâns, acumulări de apă mai există, dar, una peste alta, această construcţie solidă, proiectată să reziste peste secole, poate fi readusă la viaţă.
Plecând de la necesitatea asigurării unui al doilea acces feroviar în Portul Constanţa Nord (staţiile Constanţa Port Zona A, Constanţa Port Zona B şi Constanţa Port Mol V), Sucursala Regională CF Constanţa a demarat proiectul „Reabilitarea şi electrificarea liniei cf 816 Palas-Port A, consolidare tunel km. 224+670/225+160 pentru a asigura al doilea acces feroviar în Portul Constanţa".
În luna mai a anului 2023, a fost semnat contractul de atribuire a acestui contract - expertiză şi DALI. Urmează să fie achiziţionate servicii de proiectare şi execuţie. Caietul de sarcini prevede, printre altele, corelarea cu proiectul «Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanţa»", a declarat, pentru „Cuget Liber”, directorul Sucursalei Regionale Căi Ferate (SRCF) Constanţa, Dorin Maer. 
Taguri
Articolul anterior Pentru a stopa pesta se cere oprirea mişcării oilor și caprelor pentru trei săptămâni
Articolul următor Taberele de vară golesc buzunarele părinților! "Am renunțat la concediu pentru a le face o bucurie"

Comentează știrea

11 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Istorie uitata
2 august 2024

Groaza daca era circulat, dar in pustietate nu sperie pe nimeni decit asa un viteaz de-al nostru. Daca era pe zona intens circulata, groza poatea avea efect si azi stralucitor sau si mai de groaza si fara "victime". Altfel si aici expresia gospodarilor fara de asemanare !

Terminologie de "bun gospodar" [ Conservare = nu ne pasa ]
2 august 2024

Asta zice poza, cite zile mai are ... Bravo, buna conservare si grija ! [ focar de infectie ]

Efectul de mila vizuala
2 august 2024

Poate asta e ratiunea, ca si altii la fel si posibil sa fie profitabil. Era tot cu tuneluri prin Capitala si tot cu trenulete." 7frati, 7surori si mamuca la plinsori. Viata noastra este grea, Si cocioaba tremura, Inca un suflet cu bujori, Veste buna, fratior. Scutecel cu roz bombon, Dati o paine pt. ton ! Frunza verde musuroi, Giza vine cu trifoi ! Norocel adevarat, Si banutul castigat !"

Cititor .
2 august 2024

Vă rog cenzurați opiniile analfabeților .

melodie
2 august 2024

Adevarul doare tare, Mergi mai nene la sarmale, Ia o dusca de pelin, Vesel ca si mos Martin. Spune pasul in cintecel, Sa pricepa si la puradel. Taina mintii luminate, Doar prin vers sa n-ai pacate. Limba tarii cea frumoasa, Cu cenzura este dresa ! Trebuia cu treaba mare, Celui fara de ... dar fiecare cit il ajuta mintea !

Răspuns la:
Adăugat de : Cititor ., 2 august 2024
Vă rog cenzurați opiniile analfabeților .
melodie
2 august 2024

Suparare, fapta mare, Sa o stie si poporul, Dreptatea si Adevarul. Doar prin glas de caracter, Pune vers la sufletel !

Răspuns la:
Adăugat de : Cititor ., 2 august 2024
Vă rog cenzurați opiniile analfabeților .
raspuns
2 august 2024

draga nene, corectati unde stiti ca e altfel si preciazati sa vada si publicul. Semantica si asta conteaza, dar de tunel nimica ? Altfel, ca vezi bine gainatul dar uiti ca ai furat hainele ... sau "dezastrul major e asa de normal". La fel si pe poza, ca 1zi de munca lejera si iarba si matura si vopseaua si cu multa darnicie categoria de maruntis ref. la fondurile alocate de stat. Era conceptul de conservare care vizual inseama "cum l-a lasat muma" si asa o fi "frumos" si moral si ... etc.

Răspuns la:
Adăugat de : Cititor ., 2 august 2024
Vă rog cenzurați opiniile analfabeților .
melodie
2 august 2024

Trenuletul cel viteaz, Nu mai prinde la macaz, Intrarea cu veselie, Unde garnitura stie, Taina de la floricica, Tinerete si Onoare ! --- asa era pe vremuri si parca alt farmec --- [ tehnic se poate spune rolul social al transportului feroviar, dar cred a fi foarte clar sensul daca si mintea ... etc ]

javra ordinara !
2 august 2024

Asta e caracterizarea mea pt. dvs. ! Va deranjeaza ceva profund, in mod cert nu forma literei ! Nimica de consistenta doar o rautate de mesaj si asa in mod imputit centrat ! Sanatate draga Javra !

Răspuns la:
Adăugat de : Cititor ., 2 august 2024
Vă rog cenzurați opiniile analfabeților .
Tipologia Javrei
2 august 2024

Sablonul asta de "destept" la litera ca a gasit o minune de gimaziu si uite !!! "Nu e admis asa ceva", "pai nu" ... "sa nu aud, sa nu vad". E ceva de genul tipologia jigodiei comuniste care daca nu e pe sablonul de partid, NU-NU-NU si Cenzura adica Ziarul sa Pedepseasca ! Asa au fost unii formati, asa si-au educat plozii ca sistemul "ala" inca dainuie bine ... asta au facut mereu din fasa ! E un comentariu de ziar pina la urma, ca ai vazut ... dar modul imputit in care formuleaza, ca 1propozitie si imediat mizeria umana pe bot ! Dezvolta putin mai asa si pt. public, vezi acolo cit de cit si de alti vrednici de tunel, altfel ... mai zici si o gluma, mai si asa de frumusete, mai si ... dar asta e specificul oricarei comunitati tot felul de specimene si destepti si ... ca fiecare are propriul model de evaluare, etc !

11 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei