Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) a împlinit un an de activitate efectivă. În această perioadă, cei 1.318 inspectori antifraudă au constatat prejudicii, au aplicat amenzi și au dispus confiscări în sumă totală de 778 milioane euro.
- Publicitate -
De asemenea, la unitățile de Parchet au fost detașați, în directa subordine a procurorilor, 261 de inspectori antifraudă, care în cadrul dosarelor penale au întocmit 821 rapoarte de constatare, cu prejudicii însumând 916 milioane euro.
Reorganizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală a început la 1 august 2013 și a durat până la începutul anului 2014. La capătul ei, ANAF s-a ales cu o nouă structură, din care fac parte, printre altele, Direcția Generală a Vămilor (rezultată prin absorbția fostei Autorități Naționale a Vămilor) și Direcția Generală Antifraudă Fiscală (născută după desființarea Gărzii Financiare).
Operaționalizarea efectivă a instituției antifraudă fiscală a implicat elaborarea și aprobarea legislației secundare și a procedurilor interne privind activitatea de control antifraudă, recrutarea inspectorilor antifraudă, realizarea primelor forme de pregătire profesională teoretică și practică, asigurarea resurselor logistice necesare desfășurării activității (amenajarea sediilor, conectarea la sistemele informatice, constituirea parcului auto, realizarea tipizatelor, a însemnelor și dotărilor specifice activității de control ope-rativ).
În primul an de activitate, Direcția Generală Antifraudă Fiscală a efectuat o serie de operațiuni spectaculoase, reușind să des-tructureze mai multe rețele evazioniste. Se remarcă loviturile date mafiei legumelor, cerealelor și medicamentelor.
Ceea ce a ieșit cu pregnanță în evidență, în primul an de activitate a noii instituții, este incoruptibilitatea inspectorilor antifraudă. Dacă foștii comisari ai Gărzii Financiare erau acuzați de agenții economici că sunt abuzivi și șpăgari, despre inspectorii antifraudă s-a dus vestea că nu primesc mită. Cei ce au încercat să îi corupă, fie au fost puși la punct cu severitate, fie au fost dați pe mâna organelor de cercetare penală.
Combaterea unei evaziuni fiscale de 16% din PIB, cât era în 2013, depășește puterile celor 1.318 inspectori antifraudă. În primul an de activitate ei au reușit să descopere sub 4% din evaziunea totală. Totuși, rezultatul este superior celui obținut de Garda Financiară în 2012, care reușise să stabilească prejudicii de numai 864 milioane euro.
Este clar că fenomenul evazionismului nu poate fi ținut sub control doar prin acțiunile organelor fiscale. Este necesar să se meargă la cauze (nivelul ridicat al fiscalității, existența unor ambiguități și portițe legislative care sunt speculate de evazioniști și care permit înființarea firmelor fantomă), să se introducă mai repede sistemul caselor de marcat fiscale conectate la rețeaua ANAF și să se ridice bariera secretului bancar din calea Fiscului.