Plafonul alocat al garanțiilor care pot fi emise pentru anul 2018 în cadrul programului "Prima casă" este de 2 miliarde lei, potrivit unei Hotărâri aprobate în ședința de miercuri a Guvernului."Principalele schimbări vizează reducerea marjei maxime de dobândă de la 2,5% la 2%, în scopul uniformizării nivelului costurilor totale ale tuturor categoriilor de finanțări care pot fi acordate în cadrul programului Prima Casă, eliminarea utilizării valorii de reîntregire a plafonului (revolving) pentru emiterea de garanții în anul 2018, clarificarea principiilor de realocare către finanțatori a rezervei rămase nealocate din plafonul anual, precum și simplificarea procedurii de radiere în situația respingerii cererii de plată a creditului garantat în cadrul programului", se arată în comunicat, informează News.ro.
- Publicitate -
Drept urmare, decizia de reducere a marjei maxime de dobândă de la 2,5% la 2% a fost luată pentru corelarea prevederilor privind costul total al finanțărilor garantate pentru achiziția de locuințe cu cea pentru construcția de locuințe, urmărindu-se evitarea oricărei discriminare în acest sens, potrivit Guvernului.
"În termen de 7 zile de la intrarea în vigoare a actului normativ aprobat de Guvern, finanțatorii au obligația să transmită Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. – IFN (FNGCIMM) și Ministerul Finanțelor Publice nivelul costurilor totale pe care le aplică finanțărilor garantate pentru construcția de locuințe", se arată în comunicat.