Agenția de Plăți și Inter-venție pentru Agricultură (APIA) eliberează, începând din data de 10 decembrie 2008, adeverințe pentru beneficiarii schemei de sprijin pe supra-față care intenționează să acceseze credite bancare.
- Publicitate -
Astfel, pentru a facilita accesul la credite al fermierilor pentru activitățile curente, APIA a încheiat convenții cu două bănci, respectiv CEC Bank, BRD - Groupe Société Générale, urmând să sem-neze, în zilele următoare, un astfel de document și cu BCR. Convențiile au fost încheiate între APIA, băncile menționate și Fondul de Garantare a Creditului Rural - IFN SA.
APIA are obligația să emită adeverințele prin care confirmă că beneficiarul a depus cere-rea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anul 2008 și că s-au efectuat controalele administrative. De asemenea, adeverința atestă suprafața determinată la plată și în plus confirmă faptul că fermierul nu face obiectul excluderilor de la plată.
Fiecare bancă va avea obligația să acorde beneficiarilor eligibili, conform reglementărilor sale interne, credite în lei pentru finanțarea activităților curente, în cuantum de până la 70% din valoarea plăților cuvenite, corespunzător suprafeței prevăzute în adeverința eliberată de APIA. În acest scop, banca creditoare va solicita beneficiarilor adeverința emisă de APIA, cererea de credit și alte documente necesare pentru aprobarea creditului.
De asemenea, potrivit Convențiilor, Fondul de Garantare a creditului Rural - IFN SA are obligația că încheie cu banca o convenție - cadru plafon de garantare, prin care va garanta până la 50% din valoarea creditelor acordate de bancă.
În cadrul campaniei 2008, schema de plată unică pe suprafață constă în acordarea a 60,75 de euro pe hectar, plătibili în lei, la un curs de 3,7413 lei/euro. Plățile Naționale Directe Complementare în sectorul vegetal constau în acordarea su-plimentară de sume pe suprafață pentru culturile prevăzute de legislație, respectiv 46,71 euro pentru un hectar, plătibili în lei la un curs de 3,7413 lei/euro.