Sâmbătă, 06 Iunie 2026

APIA a încheiat convenții cu alte trei bănci

de Anca CHICU Joi, 02 Iunie 2011 360 < 1 min citire
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a încheiat convenții cu alte trei bănci, în vederea acordării de credite pentru finanțarea activităților crescătorilor de păsări și porci.
Convențiile noi au fost semnate cu Raiffeisen Bank, Piraeus Bank și Banca Comercială Carpatica.
Până în prezent, Agenția a încheiat opt astfel de convenții, celelalte cinci fiind cu CEC Bank, Banca Comercială Română, Banca Transilvania, la care s-au adăugat ulterior cele cu BRD și Banca Comercială Intesa SanPaolo.
Pentru a obține aceste credite, fermierii trebuie să prezinte instituțiilor bancare o adeverință, eliberată de APIA, prin care se confirmă că au depus cererea pentru solicitarea ajutorului de stat și, de asemenea, că au fost efectuate verificările administrative asupra acesteia. În adeverință este menționată și suma calculată în baza cererii pentru solicitarea ajutorului de stat.
Taguri
Articolul anterior Pe constănțeni i-a prins dorul de ducă
Articolul următor 126 de autoturisme, "pericol public"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei