Vineri, 05 Iunie 2026

APIA eliberează adeverințe!

de Anca PAPAN Sâmbătă, 19 Octombrie 2013 126 < 1 min citire
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat, ieri, că a încheiat convenții privind finanțarea capitalului de lucru pentru desfășurarea activităților curente de către bene-ficiarii măsurii 215 - Plăți privind bunăstarea animalelor - porcine, anul II de angajament, sesiunea I de depunere.
Prin încheierea acestor convenții, APIA emite, la cererea solicitantului, o adeverință prin care confirmă: că solicitantul a depus în perioada 12 - 30 august 2013 cerere de ajutor pentru această măsură; suma în euro reprezentând 50% din valoarea sprijinului solicitat de beneficiar prin cerere de plată; că solicitantul nu a făcut obiectul unui control la fața locului în primul an de angajament; că solicitantul nu are notificări de neconcordanțe și/sau neconformități emise de către APIA pentru cererea de ajutor depusă în anul I.
Valoarea creditului va fi de până la 90% din suma cuvenită din plățile privind bunăstarea animalelor.
Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN și Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii garantează 80% din valoarea creditului contractat de fermier.
Taguri
Articolul anterior Colecționar de monede? Iată ce mai lansează BNR în circuitul numismatic
Articolul următor Dolarul american nu se simte bine deloc

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei