APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii din sectorul zootehnic care vor sa ia credite

de Anca CHICU Luni, 19 Decembrie 2011 330
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) eliberează adeverințe pentru beneficiarii plăților naționale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic, la specia bovine, respectiv ovine/caprine, care intenționează să acceseze credite pentru finanțarea activităților curente, de la băncile care au încheiat convenții cu APIA.
Potrivit reprezentanților Agenției, creditele oferă producătorilor agricoli posibilitatea utilizării de resurse financiare, necesare activităților curente, până la efectuarea, de către APIA, a plății primei pe cap de animal la care sunt îndreptățiți potrivit legii.
Până la această dată, Agenția a încheiat convenții cu CEC Bank SA, BRD Groupe Societe Generale, Banca Comerciala Română și Procredit Bank.
Potrivit convențiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA va elibera o adeverință de înregistrare a fermierului prin care confirmă că beneficiarul a depus cererea de plată pentru PNDC în sectorul zootehnic la specia ovine/caprine, respectiv bovine, pentru anul 2011, că au fost efectuate controalele și verificările administrative asupra cererii de plată depuse de către beneficiar, până la data emiterii adeverinței, conform reglementarilor în vigoare. În această adeverință se va menționa și numărul de animale eligibile pentru prima pe cap de animal/exploatația de bovine, că beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată la data emiterii și că îndeplinește condițiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite în cadrul PNDC sectorul
zootehnic la specia ovine/caprine, respectiv bovine.
Valoarea creditului este de până la 90% din valoarea sumei calculate conform adeverinței. Fondul de Garantare a Creditului Rural – FGCR IFN SA garantează până la 50% din valoarea creditelor acordate de bancă.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei