Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 0,656%, în iunie 2023, comparativ cu luna precedentă, la 339,85 milioane de lei, de la 337,63 milioane de lei în mai, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Finanţelor.
- Publicitate -
Arieratele de peste 90 de zile au scăzut cu 35,15%, de la 86,5 milioane de lei la 56,1 milioane lei, cele de peste 120 de zile s-au majorat cu 1,1%, de la 183,1 milioane de lei, în mai 2023, la 202 milioane de lei în iunie 2023. Şi arieratele peste 360 de zile au crescut, cu 20,1%, de la 68,1 milioane lei la 81,8 milioane lei.
Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte bugetele locale, arieratele s-au majorat cu 0,18%, de la 320,86 milioane de lei (în mai 2023) la 321,44 milioane de lei (în iunie 2023).
Datoriile de peste 90 de zile au scăzut cu 36,6%, la 53,7 milioane lei, cele peste 120 de zile au crescut cu 10%, la 195,2 milioane lei, în timp ce arieratele mai mari de 360 de zile s-au majorat cu 23,3, până la 72,5 milioane de lei.