ASF a autorizat un fond de investiții dedicat polițiștilor, pompierilor și jandarmilor

de Ion TIȚA-CĂLIN Miercuri, 06 Aprilie 2022 341
Autoritatea de Supraveghere Financiară a autorizat un fond de investiții alternative, Nova Protect Fond, care se adresează: pompierilor, polițiștilor și jandarmilor activi sau pensionari care au vârsta maximă de 55 de ani.

Investitorii au dreptul de a subscrie lunar titluri de participare în valoare de minimum 25 de lei. În plus, investitorii au posibilitatea de a beneficia, în anumite cazuri de o poliță de asigurare. Plata către investitorii fondului a sumelor asigurate se efectuează în cazul unor accidente de muncă din vină proprie sau nu, cauzatoare sau nu, de invaliditate sau deces.

„Am constatat în ultima vreme o efervescență pe zona fondurilor de investiții, ceea ce demonstrează, alături de creșterea numărului de companii listate, că piața de capital este într-o expansiune accelerată. Fondul pe care l-am autorizat, ce vine cu o ofertă inedită, dar necesară în același timp, ne arată că România se aliniază treptat piețelor care pun la dispoziția investitorilor instituționali sau de retail produse și instrumente financiare cu un grad mai ridicat de sofisticare, care pot contribui la dezvoltarea și la maturizarea pieței de capital autohtone”, a declarat Ovidiu Petru - directorul general al Direcției Generale – Sectorul Instrumentelor și Investițiilor Financiare.


Taguri

Comentează știrea

Ciordel Vatarama
6 aprilie 2022
Fostul SAFI cauta fraieri

Se jumulesc de bani polițiști, pompieri, ... de ce nu și ASF-iști care au autorizat. Cum de s-a autorizat cu documentul https://novainvest.ro/wp-content/uploads/2022/04/PRIIPS_FIA-NOVA-PROTECT-FOND5.pdf tabel pag.2 necompletat? Ce șpagă s-a dat? Cum de face reclamă ASF?

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei