ASF elimină cota de 1% aplicată intermediarilor locali care activează pe piața de capital

de Ion TIȚA-CĂLIN Joi, 10 August 2017 74
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a decis, în ședința de astăzi, eliminarea aplicării cotei de 1% asupra veniturilor din exploatare în cazul intermediarilor locali - societăți de servicii de investiții financiare și instituții de credit din România înscrise în Registrul ASF ca intermediari.
Modificarea Regulamentului nr. 16/2014 privind veniturile Autorității de Supraveghere Financiară, care stipula această obligație, a avut ca principal obiectiv stimularea și sprijinirea activității pe piața de capital a societăților de intermediere înregistrate în România.
"Am luat această hotărâre pentru a oferi societăților românești un tratament similar cu cel de care beneficiază intermediarii autorizați în alte state membre. Considerăm că această măsură este una corectă și se circumscrie misiunii ASF de dezvoltare a piețelor pe care le supraveghează", a declarat Președintele ASF, domnul Leonardo Badea.
Eliminarea cotei de 1% se va aplica începând cu data de 1 octombrie 2017.
ASF este autoritatea națională, înființată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea și supravegherea piețelor asigurărilor, a pensiilor private, precum și a pieței de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcționare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanți.
Mai multe informații puteți găsi pe www.asfromania.ro.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei