Duminică, 07 Iunie 2026

Asociația Marilor Rețele Comerciale din România: Reducerea TVA la alimente va duce la scăderea prețurilor la raft

de Anca CHICU Joi, 09 August 2012 136 1 min citire
Reducerea TVA la alimente va servi în mod direct interesele consumatorilor din România prin scăderea prețurilor la raft cu același procent cu care se va micșora taxa, susține Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR). "Consumatorii din România au nevoie de reducerea TVA la alimente de la 24% la 9%. O astfel de măsură va contribui, în opinia noastră, la reducerea evaziunii fiscale, la încurajarea producătorilor locali și va stimula cu siguranță și consumul. În consecință, salutăm și susținem intenția guvernului de a reduce TVA la alimente și sperăm că se va concretiza cât mai curând", a declarat într-un comunicat Delia Nica, vicepreședintele AMRCR.
Potrivit AMRCR, toate țările din Europa Centrală și de Est aplică niveluri reduse de TVA. Astfel, în Polonia cota de TVA pentru produsele alimentare este de 5%, în Bulgaria de 9%, iar în Slovenia de 8,5%.
"În acest context, consumatorii din România, unde continuă să se practice un nivel ridicat al TVA la alimente, sunt direct afectați, mai ales în condițiile unei conjuncturi economice nefavorabile determinată de deprecierea leului, inflație și creșteri salariale sub nivelul inflației. AMRCR nu împărtășește părerile și comentariile care exprimă scepticism sau chiar îngrijorare în legătură cu efectele pe care reducerea TVA la alimente le-ar putea produce. Marii retaileri își propun să întreprindă toate demersurile care le stau la îndemână pentru ca prețurile de la raft să scadă în mod efectiv cu același procent cu care va scădea cota taxei", a mai spus delia Nica.
Taguri
Articolul anterior Delegația FMI se întâlnește vineri cu membrii Comisiei pentru buget
Articolul următor Lucrări ENEL/ Vezi aici unde se oprește mâine curentul electric

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei