Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Au început lucrările pe un șantier de autostradă

de Ion TIȚA-CĂLIN Miercuri, 01 Aprilie 2020 239 < 1 min citire
Ministerul Transporturilor și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au anunțat începerea lucrărilor la lotul 1 al secțiunii 1, Sibiu - Boița, din cadrul autostrăzii Sibiu - Pitești.
Contractul de proiectare și execuție pentru acest lot, cu o valoare de 612.647.863,28 lei, fără TVA, a fost semnat în data de 14 aprilie 2019, între CNAIR și Compania Porr Construct SRL.
Potrivit prevederilor contractului, a fost stabilită o perioadă de 12 luni pentru proiectare, 36 de luni perioada de execuție a lucrărilor și 120 de luni perioada de garanție.
"Menținerea șantierelor deschise și accelerarea proiectelor majore de infrastructură sunt primordiale în această perioadă. Prin ordinul de începerea a lucrărilor, se garantează continuarea acestui obiectiv atât de important pentru infrastructura rutieră din România. Putem spune cu certitudine că au început lucrările la autostrada Sibiu - Pitești. Obiectivul este vital pentru economia României, pentru dezvoltarea agenților economici din zonă, dar și prin atragerea de noi investiții.
Proiectele pe care le așteaptă românii și pe care le-am asumat prin programul de guvernare sunt prioritatea zero a mandatului meu", a declarat ministrul Lucian Bode.
Taguri
Articolul anterior Începând de astăzi, angajatorii pot depune documentele pentru șomajul tehnic
Articolul următor Economia subterană primește ajutor de la stat, fără să prezinte cazierul fiscal

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei