Duminică, 07 Iunie 2026

Autoritatea vamală română a prelungit Planul de cooperare cu Serviciul Vamal al Republicii Moldova

de Anca PAPAN Vineri, 20 Decembrie 2013 94 < 1 min citire
Autoritatea vamală română a prelungit Planul de cooperare cu Serviciul Vamal al Republicii Moldova
Astăzi, Claudiu Ardeleanu, directorul general al Direcției Generale a Vămilor, și Tudor Balițchi, directorul general al Serviciului Vamal al Republicii Moldova, au semnat la sediul autorității vamale din România prelungirea Planului de cooperare dintre cele două autorități vamale.
În cadrul acestei întâlniri, la care au participat reprezentanți ai ambelor instituții, au fost discutate și aspecte legate de implementarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală privind aplicarea de instrucțiuni speciale pentru unele categorii de bunuri introduse de către călători pe teritoriul României, în bagajele personale. În această privință, pentru asigurarea unui nivel crescut de siguranță și confort al cetățenilor de bună credință, ambele părți au agreat reanalizarea conținutului Ordinului, avându-se în vedere atât o analiză de risc funcțională cât și contextul geo-politic al celor două țări.
Pentru perioada sărbătorilor de iarnă, în vederea fluidizării traficului transfrontalier și asigurarea unor condiții optime de călătorie, a fost agreată suplimentarea numărului de lucrători vamali atât de către partea română cât și de către partea moldovenească.
Taguri
Articolul anterior Astăzi este Ziua Internațională a Solidarității Umane
Articolul următor Am fost spiridușii lui Moș Crăciun!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei