Au trecut 7 ani de la privatizarea Băncii Agricole. Înaintea de a o "mărita" cu Raiffeisenbank, statul a curățat-o de creditele neperformante, multe dintre ele acordate pe criterii politice. Debite au fost date pe mâna Autorității pentru Valorificarea Activelor statului, să le recupereze.
- Publicitate -
Conform listelor afișate pe site-ul instituției, la data de 12.05.2008, în portofoliul preluat de la Banca Agricolă rămăseseră 1.461 de debitori. Cei din județul Constanța - în total 143 – datorau statului 24.112.446,31 de dolari. Un număr de 81 de debitori erau persoane juridice și cumulau o datorie de 21.191.046,07 dolari. Restul de 62 sunt persoane fizice și înregistrau un debit total de 2.921.400,24 dolari.
Interesantă este structura datornicilor: 6 cu datorii de peste 1 milion de dolari; 41 cu datorii între 100.000 și 1 milion de dolari, 41 cu datorii între 1.000 și 100.000 de dolari, 33 cu datorii între 100 și 1.000 de dolari, iar 2 cu datorii sub 100 de dolari.
Topul primilor 10 debitori constănțeni persoane juridice arăta astfel:
1.SuinProd Poarta Albă - 4.993.840,10 dolari;
2.Sun Sons Râmnicu de Jos - 3.909.909,97 dolari;
3.Sun Oil Râmnicu de Jos - 2.707.521,5 dolari;
4.Olimpus SA Mangalia - 1.831.900,89 dolari;
5.Bovinex SA Crișan - 1.206.357,78 dolari;
6.Societatea Agricolă Agigea - 1.015.100,22 dolari;
7.Invento AB SRL - 996.797,59 dolari;
8.Siloz Agigea SA - 613.724,84 dolari;
9.Pomicola SA Valul lui Traian - 599.768,78 dolari;
10.Balada Nej SRL Constanța - 566.361,06 dolari.
În cazul persoanelor fizice clasamentul era următorul:
1.Gheorghe Apostu (Constanța) - 264.862,27 dolari;
2.Constantin Maxim (Constanța) - 264.398,84 dolari;
3.Dumitru Neagu - 253.067,96 dolari;
4.Adrian Bâlbă (Constanța) - 235.924,23 dolari;
5.Constantin Ionescu (Mihail Kogălniceanu) - 232.150,23 dolari;
6.Gheorghe Mitescu (Cogealac) - 164.624,35 dolari;
7.Ioan Indrei nou debitor (Stelacer Stejarul SA Ovidiu) - 153.532,38 dolari;
8.Sorin Herțea noul debitor (Marin Dan) - 147.595,28 dolari;
9.Vasile Dascălu (Semlac Săcele SA) - 145.754,97 dolari;
10.Enache Dobre (Deleni) - 142.861,77 dolari.
În coada listei figurează, cu datorii ridicul de mici, Extra Mixt SRL Constanța, cu 22,12 dolari, și Veta Giaca, din Hârșova, cu 3,02 de dolari. Situația este hilară și pune într-o lumină proastă AVAS. Dacă recuperatorul statului nu a reușit să scoată 3 dolari și doi cenți de la doamna din Hârșova, cum ar fi putut să "extragă" debitul de 566.361,06 de dolari de la Balada Nej SRL?