Foileton Babele salvează economia

de Ion TIȚA-CĂLIN Luni, 15 Martie 2010 426
Primul ministru răsfoiește mânios dosarul ședinței de cabinet. Paginile fumegă de la fulgerele din privirile sale, iar glasul îi tună: - V-am cerut o nimica toată: idei, soluții! Unde sunt, cât să mai aștepte țara? Luate de vântul furiei, hârtiile zboară spre cele patru colțuri ale sălii. Uriași la început de ședință, miniștrii parcă au fost înghițiți de fotolii. Premierul urlă către pitici: - Națiunea așteaptă să o scoateți din criză și voi dormiți!? Au dreptate presa, opoziția când spun că sunteți impotenți! Treziți-vă, dacă vreți să nu vă trimit în șomaj! Pe toți vă remaniez! Pereții înghit cu greu cumplitul ecou: "...maniez, ...ez, ...zzz!" Treptat, fulgerele din ochii șefului de guvern se domolesc, până când lumina ajunge să fie caldă, prietenoasă, de doar 100 de wați. Miniștrii încep să revină la dimensiunile anterioare. Liniștea de cavou e spartă de vocea șefului de guvern. - Ei bine, am găsit cum să vă scot din amorțeală! Astăzi, vom organiza o ședință de brainstorming, în traducere: furtuna ideilor. Este o metodă americană de stimulare a creativității. Tema brainstorming-ului de astăzi este relansarea economiei. Puteți propune orice. Oricât de prostească ar părea ideea la prima vedere, nimeni nu are dreptul să o critice. Dimpotrivă, toți trebuie să se străduiască să vină cu alte propuneri, care să o îmbunătățească. E clar? Gata, să-i dăm drumul! Atmosfera de cavou revine. Miniștrii nu îndrăznesc nici să respire, de teamă să nu înăbușe mugurii ideilor. Într-un târziu, din subteranele tăcerii, iese la suprafață o șoaptă. Este glasul generoasei doamne ministru al dezvoltării regionale și turismului, care vrea să scoată guvernul din criza de soluții. - Stimate domnule prim-ministru, onorați colegi, când e vorba de idei prostești, după cum bine știți, eu nu mă dau deoparte... Guvernul răsuflă ușurat. - Ce-ați zice de vreo zece mii de panouri, care să indice direcția spre destinații turistice, cum ar fi Babele, spre exemplu? Rezonând la ceea ce se citește pe chipurile colegilor de cabinet, vocea doamnei ministru capătă forță, amplitudine: - Am discutat cu o firmă… Ne costă doar 800.000 de euro… Ministrul economiei, al comerțului și mediului de afaceri își stăpânește cu greu entuziasmul. Când i se dă cuvântul, explodează: - Sunteți genială doamnă ministru! Ideea este magnifică. Aș vrea s-o îmbunătățesc puțin, dacă-mi permiteți! Încurajat de aprobarea mută a premierului, se dezlănțuie: - Dacă vrem să punem economia în mișcare, de ce să ne limităm la zece mii? Ce-ați zice de zece milioane de panouri?! Dăm de lucru siderurgiei, comerțului, firmelor de confecții metalice, tran-sportatorilor, industriei vopselelor, celor care le vor monta... Ministrul culturii se trezește visând cu voce tare: - Asta înseamnă mii de locuri de muncă pentru pictorii și scriitorii de panouri, pentru cei ce vor traduce inscripțiile în limbile... Șeful externelor preia ideea din zbor: - Propun să le instalăm pe toate continentele! Vom da de lucru și reprezentanțelor noastre diplomatice! Pe tastatura calculatorului de birou, degetele ministrului finanțelor dansează vesele. Primul economist le cântă: - Un milion de locuri de muncă noi…, PIB-ul crește cu 50%..., un miliard de euro, din taxe și impozite…, banii vor fi reinvestiți în economie, cu efect multiplicator… Domnule prim-ministru, este OK. Propun o finanțare de… v v v La câteva luni de la acea ședință de guvern istorică, o navetă spațială a adus primii oameni pe Marte. Când cosmonauții au coborât din vehicul, la scară îi aștepta un panou uriaș, pe care scria, în mai multe limbi: "Vizitați Babele!" Mai jos, se afla și o explicație: "Babele, este numele uneia dintre cele mai populare destinații turistice din Munții Bucegi. Numele vine de la aspectul de ciupercă al formațiunilor de rocă." Degetul panoului indicator era îndreptat imperativ spre un anumit punct de pe planeta Pământ, spre care arătau alte 9.999.999 de degete metalice, din Univers.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei