Acționarii Băncii Comerciale Carpatica (BCC) au aprobat majorarea capitalului social cu 28 milioane lei, până la 229,25 milioane lei. Potrivit conducerii băncii, suma asigură o solvabilitate suficientă chiar și în cazul scenariului negativ al testelor de stres.
- Publicitate -
Pentru majorarea capitalului, prin aport în numerar, vor fi emise 280 milioane acțiuni, ce vor fi oferite spre subscriere la un preț de 0,10 lei/unitate, egal cu valoarea nominală, se precizează într-un comunicat al băncii.
"Vrem să asigurăm o rezistență mai bună la șocurile macroeconomice și sistemice și să susținem liniile de afaceri ale instituției", au declarat oficialii BCC.