Sâmbătă, 06 Iunie 2026

180 milioane euro pentru IMM-urile în dificultate

de Cuget Liber Miercuri, 22 Iulie 2009 256 < 1 min citire
Comisia Europeană a autorizat o schemă de ajutor pentru IMM-urile în dificultate, din portofoliul Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) și Ministerului Economiei.
Bugetul schemei este de 180 milioane euro, din care 90 milioane euro sunt prevăzute pentru acest an. Numărul maxim de firme care vor fi sprijinite este de 50.
"Ajutorul de restructurare se poate acorda și companiilor care au beneficiat de ajutor de stat și care, după șase luni, prezintă un plan de restructurare, deși nu pot face dovada rambursării integrale a creditului. În cazul în care valoarea sprijinului depășește 10 milioane euro, este considerat ajutor individual și trebuie autorizat de Comisia Europeană", se arată în comunicarea oficială a Consiliului Concurenței.
Ajutorul de stat se poate acorda sub formă de subvenții, infuzii de capital de lucru sau capital social, participări la majorarea capitalului social prin transformarea unor creanțe ale AVAS și Ministerului Economiei în acțiuni, eșalonarea unor datorii către AVAS, credite cu o dobândă la nivelul ratei de referință a Comisiei Europene, de 13,76%.
Durata de implementare a schemei este de doi ani (2009 - 2010) cu posibilitatea de prelungire.
Taguri
Articolul anterior Sistemul bancar va da faliment în 2012
Articolul următor Plata salariilor pe card încalcă dreptul la proprietate

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei