Duminică, 07 Iunie 2026

Băncile din România au avut o evoluție sănătoasă pe timp de recesiune

de Ion TIȚA-CĂLIN Joi, 11 Februarie 2010 197 1 min citire
Băncile din România au avut o evoluție sănătoasă pe timp de recesiune
2009 a fost un an satisfăcător pentru instituțiile de creditare din România, care au obținut rezultate pozitive, în ciuda faptului că recesiunea a afectat grav celelalte sectoare economice.
În decembrie 2009, comparativ cu aceeași lună a lui 2008, cele 42 de bănci care activează în țara noastră, dintre care 10 sucursale ale unor bănci străine, au înregistrat o creștere generală de 5,15% a activelor.
Efectele crizei s-au resimțit în sectorul bancar în special prin scăderea volumului creditării. În decurs de un an, raportul dintre creditele acordate clientelei și depozitele atrase de la aceasta s-a diminuat cu aproape 10%, de la 122,03% la 112,80%
Pe de altă parte, rata rentabilității activității de bază (calculată ca raport între veniturile operaționale și cheltuielile operaționale) s-a menținut ridicată. Dacă în decembrie 2008, aceasta era de 179,56%, după 12 luni de recesiune, a coborât la doar 156,35%.
Este drept, în intervalul de referință, profitabilitatea s-a redus cam mult, dar important este că sectorul de creditare a încheiat anul 2009 pe plus. Dacă în decembrie 2008, sistemul bancar obținuse un profit net de 1,56 lei pentru fiecare leu acordat cu împrumut, în 2009, valoarea acestuia a scăzut la 0,24 lei.
Cel mai important lucru pentru siguranța economiilor clienților este faptul că solvabilitatea a rămas ridicată. Ponderea creanțelor restante și îndoielnice din portofoliul de credite a crescut de la 0,32% la doar 1,46% pe perioada anului de criză.
Taguri
Articolul anterior 10.920 de gospodării ale populației vor raporta consumurile energetice, la statistică
Articolul următor "Strategia europeană privind regiunea Dunării", supusă dezbaterii publice

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei