Băncile comerciale ar trebui să simplifice documentația de credit pentru firmele care implementează proiecte cu finanțare europeană, "în condițiile în care acestea sunt deja verificate la nivelul Guvernului", spun oficialii Ministerului Economiei și Finanțelor (MEF).
- Publicitate -
"Guvernul este primul garant al unui astfel de proiect, motiv pentru care băncile ar trebui să accelereze aprobarea împrumuturilor, care sunt folosite pentru cofinanțare. Absorbția fondurilor structurale nu va fi afectată de criza financiară, însă beneficiarii privați ai banilor europeni ar putea avea dificultăți la asigurarea cofinanțării", a declarat Eugen Teodorovici, secretar de stat în cadrul MEF, citat de NewsIn.
Pentru 2008, în România vor ajunge 1,6 miliarde euro din fondurile UE. La sfârșitul lunii septembrie, totalul era de 1,12 miliarde euro. Din fondurile ISPA, MEF estimează intrări de 350 milioane euro.
"Până acum, avem cereri depuse pentru proiecte de 251 milioane euro, din care 200 milioane euro au ajuns deja la beneficiari. O țintă mai realistă ar fi de 300 milioane euro, însă e posibil să accesăm și 350 milioane, cu un efort mai mare. Singura condiție este să depunem cererile la timp, până pe 10 noiembrie", mai spune oficialul ministerului.