Bancnote

de Redactor 22 Miercuri, 29 August 2007 342
CEC renunță la acțiunile deținute la Asiban Consiliul de Administrație al CEC a analizat, în cadrul unei ședințe desfășurate săptămâna trecută, posibilitățile pe care le are pentru a putea renunța la pachetul de 25% deținut la Asiban, alăturându-se astfel grupului de acționari care și-au anunțat intenția de vânzare a participării lor societatea de asigurări. "Eforturile băncii în acest moment trebuie canalizate spre atingerea obiectivelor strategice deja anunțate și care, pentru prima etapă, au în vedere eficientizarea și modernizarea băncii, respectiv atingerea și chiar depășirea a nivelurilor medii de performanță ale băncilor din sistem", a declarat Radu Ghețea, președintele CEC. Raiffeisen acordă credite pentru refinanțarea împrumuturilor Raiffeisen Banca pentru Locuințe a anunțat ieri că împrumuturile contractate de către clienți pot fi folosite și pentru refinanțarea sau acoperirea altor credite ipotecare-imobiliare accesate de la alte instituții bancare. În momentul de față, Raiffeisen Banca pentru Locuințe oferă produse destinate îmbunătățirii situației locative, bazate pe combinarea unei etape de economisire cu una de creditare. Clienții pot beneficia de credite cu dobânzi de 6% pe an, plus comisioanele aferente. Pentru a putea beneficia de un Credit Locativ, clientul trebuie în prima etapă să economisească o anumită sumă de bani timp de cel puțin 18 luni, pentru ca, în a doua etapă, să obțină un credit în lei cu o dobândă fixă de 6 % pe an. BCR Asigurări a subscris prime în valoare de 36,5 milioane de lei BCR Asigurări de Viață a afișat în prima jumătate a acestui an prime brute subscrise de 36,5 milioane lei, în creștere cu 112,5% față de aceeași perioadă a anului trecut. Valoarea activelor companiei a crescut cu peste 244,2% până la 128,5 milioane lei în doi ani de activitate. "Această creștere semnificativă a fost susținută de dezvoltarea rețelei teritoriale, precum și de strategia de marketing și vânzări a companiei", a declarat președintele BCR Asigurări de Viață, Florina Vizințeanu.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei