La începutul acestei săptămâni, Bancpost a lansat contul de economii Combinat, o nouă ofertă de economisire în lei, adresată persoanelor fizice.
- Publicitate -
Clienții au posibilitatea de a retrage și depune bani în orice moment, beneficiind de o dobândă avantajoasă, comparabilă cu cea a unui depozit la termen. Opțional, contului i se poate atașa și un card de debit Visa Classic International.
Dobânda este de 9%/an, pentru sume mai mici de 50.000 lei, și de 12%/an, pentru sumele mai mari (dobânda este capitalizată lunar).
Deschiderea și administrarea contului sunt gratuite, clienții primind cadou și un abonament la serviciul de internet banking.
Comisionul de retragere, la ghișeul băncii, este de 0,5%.