Duminică, 07 Iunie 2026

Bani şi lucrări de reparaţii! Cum şi când vor fi plătiţi muncitorii din Şantierul Naval Damen Mangalia

de Sorin MIHALACHE Joi, 12 Iunie 2025 1368 2 min citire
Bani şi lucrări de reparaţii! Cum şi când vor fi plătiţi muncitorii din Şantierul Naval Damen Mangalia
Peste 800 de salariaţi au revenit la muncă la Şantierul Naval Damen Mangalia, după ce un important operator economic a decis să-şi repare navele la unitatea aflată în sudul litoralului.
„Am avut discuţii cu reprezentanţii sindicatelor, cu administratorul companiei. Este o situaţie complexă şi dificilă. Ce am reuşit în ultimele săptămâni a fost să găsim un operator economic important la nivel mondial, top trei, care îşi repară navele în şantierul naval din Mangalia. Acest lucru ne-a permis să avem un cash flow de minimum două milioane de euro în fiecare lună, ceea ce ne-a adus în situaţia de a aduce peste 800 de oameni la muncă în momentul de faţă.
Până în luna august, se va păstra proporţia avans 40% la plată, 60% diferenţa până la finalul lunii. În această lună, datorită modului în care s-au derulat lucrurile, o să fie făcute plăţile 30% acum, urmând ca 70% diferenţă să fie făcută până la finalul lunii în curs, urmând ca din luna august, aşa cum este agreat cu administratorul companiei, să intre toate plăţile, să fie făcute 100% şi să înceapă să fie făcute plăţile restante pentru toţi angajaţii companiei.
Au fost cel puţin cinci companii din top 10 mondial cu care am purtat discuţii. Am purtat discuţii inclusiv la nivel guvernamental şi ulterior cu companiile, pentru că vorbim despre un proiect de anvergură şi un centru important pentru Marea Neagră şi pentru întreaga Europă”, a declarat joi, 12 iunie, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Economiei, Bogdan Gruia Ivan.
Conform acestuia, în momentul de faţă, ceea ce contează este identificarea unui investitor care să vină şi să deruleze activitatea economică la şantierul din Mangalia.
„La fiecare solicitare s-a răspuns şi sunt operatori economici, dintre cei care şi-au manifestat intenţia, care deja au navele la reparat acolo. E o analiză foarte complexă şi din punct de vedere formal, cei care sunt lideri în această negociere sunt cei de la Şantierul Naval 2 Mai, pentru că ei sunt proprietari a 51% din Şantierul Naval Mangalia.
În momentul de faţă, se poartă discuţiile de către ei cu mai mulţi potenţiali investitori, cu unul discuţiile sunt extrem de avansate, pentru a vedea care este formula şi de business, dar şi legală, pentru a respecta şi procedura insolvenţei în care se află acum compania, de a prelua pachetul fie de la acţionarul care este şi creditorul majoritar Damen, fie de a găsi o altă formulă de lucru în continuare în şantier. Ca reprezentant al statului român, mă interesează să avem activitate economică acolo, să se extindă din nou activitatea, pe lângă cea de reparaţii, şi pentru construcţia de nave, să avem în continuare în viaţă oraşul Mangalia datorită şantierului naval.
Până la finalul anului, sunt pregătite alte 13 nave să ajungă acolo”, a explicat ministrul Economiei. 
Taguri
Articolul anterior Penultima probă scrisă a Bacalaureatului 2025, dar ultima zi de înscrieri la Evaluarea Națională
Articolul următor Stenograme de la Cotroceni! Discuții halucinante în cadrul negocierilor dintre partide

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei