Escavatorul mușcă din trotuar, lărgind șanțul. Câțiva muncitori ridică dalele de beton care acoperă canalul tehnic. Vor să ajungă la conducte.
- Publicitate -
- Ce faceți aici? - întreb curios.
- Punem o reducție - răspunde insul mai în vârstă.
Tipul înțolit într-o salopetă ponosită stă cu mâinile în buzunare și supraveghează efortul celorlalți lucrători mai tineri. Pare a fi șef de echipă sau maistru.
- De la ce societate sunteți?
Individul mă măsoară din priviri. Vrea să își dea seama ce hram port și de ce îl trag de limbă. Nu a ajuns la nici o concluzie, așa că ignoră întrebarea.
Trotuarul poartă cicatricele repetatelor intervenții "chirurgicale" făcute de furnizorii de servicii urbane. În zona respectivă, asfaltul este spart, iar pământul e râmat de două - trei ori pe an. De fiecare dată, se mai schimbă o flanșă, se mai înlocuiește o conductă, se mai cârpește o spărtură. Îi spun toate acestea meșterului.
- Da’ ce, noi nu trebuie să trăim?
Nu-mi vine să-mi cred urechilor. Am senzația dureroasă că, brusc, roata timpului s-a întors cu 23 de ani înapoi. Încerc să mă conving că ceea ce am auzit nu este o iluzie:
- Cum vine asta? De ce nu rezolvați problemele o dată pentru totdeauna, ca să nu mai săpați aici în fiecare an.
Insul se uită la mine de parcă tocmai l-a văzut pe unul care a picat din Lună; apoi, le face cu ochiul oamenilor săi și gândul i se citește în privire: "Ăsta e greu de cap? Pe ce lume trăiește?" Catadicsește să-mi arunce o întrebare explicativă:
- Care-i problema dacă săpăm, aici, de trei ori pe an? Nu trebuie să mâncăm și noi? Trebuie să facem și noi ceva, să ne luăm banii! Nu?
Atunci am înțeles eu cum stau treburile: omul din fața mea, colegii și șefii lui au nevoie de măriri de salariu, de primă de vacanță și primă de porc, de bilete de concediu gratuite, de tichete de masă și de sporuri. Banii se găsesc chiar sub trotuarul din fața locuințelor noastre. De-aia sapă, cu atât sârg după ei, de explodează facturile la întreținere.
