Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Banii de la stat nu sunt pe placul crescătorilor de ovine din Constanța r Deși APIA oferă subvenții pe fiecare cap de animal, până la această dată au fost depuse doar aproximativ 200 de cereri r Termenul până la care se pot depune cererile expiră la 15 iunie

de Redactor 22 Sâmbătă, 07 Iunie 2008 273 2 min citire
Începând de la mijlocul lunii trecute, crescătorii de animale constănțeni s-au putut prezenta la centrele locale ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Constanța, pentru a primi cererile de subvenție.
"Începând cu anul 2007 se acordă plăți naționale directe complementare producătorilor agricoli, persoane fizice sau juridice, din sectorul zootehnic. Plățile către producătorii agricoli se acordă o singură dată pe an și constă în prime pe exploatație pentru specia bovine și prime pe cap de animal la specia ovine sau caprine", au precizat reprezentanții APIA Constanța.
Din nefericire, deși mai este o săptămână până la expirarea termenului interesul crescătorilor de animale față de această formă de sprijin este unul destul de scăzut. Acest lucru a fost semnalat de către președintele Asociației Crescătorilor de Ovine din Constanța, Dimu Polifronie, care a declarat, pentru "Cuget Liber" că, spre deosebire de anul trecut, când au fost depuse aproximativ 1.600 de cereri, în campania din 2008, abia dacă s-au depus 200.
"Dorim în acest fel să le aducem aminte crescătorilor de ovine din Constanța că suntem oricând dispuși să le oferim sprijinul. Am discutat chiar cu reprezentanții APIA și ei și-au arătat intenția de a ne sprijini, singura condiție fiind ca beneficiarii să vină și să ceară. Mai mult de atât nu avem ce să facem. Am încercat să discut cu o parte din fermieri pentru a afla de ce este interesul așa scăzut, în schimb cei mai mulți au motivat fie că nu știu să completeze tabelele, fie că nu știu unde trebuie să se adreseze", a declarat Dimu Polifronie.
Potrivit reprezentanților APIA, dosarele crescătorilor de animale se depun la Centrul Județean Constanța până la data de 15 iunie.
Pentru a putea beneficia de sprijin, exploatațiile înființate în perioada 1 februarie 2007 - 31 ianuarie 2008 trebuie să aibă minimul trei capete de bovină, a căror vârstă să fie de minimum șase luni la data înființării acestora, să fie înregistrate în registrul național al exploatațiilor și să dețină un efectiv de bovine pentru care nu s-a solicitat primă în anul 2007.
În cazul crescătorilor de ovine sau caprine, exploatațiile pentru care se solicită sprijinul trebuie să ai aibă cel puțin 50 de capete de femele ovine sau 25 de capete de femele caprine, care au împlinit vârsta de un an până la 31 martie. De asemenea, efectivele de animale pentru care se solicită ajutorul trebuie să fie înscris în registrul național al exploatațiilor și să fie păstrate la adresa menționată, în perioada 16 iunie - 14 septembrie, pentru efectuarea controalelor specifice.
Taguri
Articolul anterior Retail in Romania hikes 15% m/m and 26.6% y/y in April this year, statistics show
Articolul următor Silicoza, boala produsă de praful de nisip

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei