Sâmbătă, 06 Iunie 2026

BNR: Coală specială formată din patru bancnote cu valoare nominală de 20 lei, lansată în circuitul numismatic

de Sorin MIHALACHE Marţi, 02 Decembrie 2025 119 < 1 min citire
BNR: Coală specială formată din patru bancnote cu valoare nominală de 20 lei, lansată în circuitul numismatic
Banca Națională a României (BNR) a lansat în circuitul numismatic o coală specială formată din patru bancnote cu valoare nominală de 20 lei.
Colile speciale conțin fiecare câte patru bancnote cu valoare nominală de 20 lei. Bancnotele sunt înseriate consecutiv și au aceleași specificații tehnice ca bancnotele de circulație cu valoare nominală de 20 lei.
„Colile speciale, formate fiecare din patru bancnote cu valoare nominală de 20 lei, sunt introduse în plicuri de prezentare personalizate și sunt însoțite de certificate de autenticitate redactate în limbile română, engleză și franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR și casierului central, precum și seriile bancnotelor.
Tirajul maxim pentru colile speciale, formate fiecare din patru bancnote cu valoare nominală de 20 lei este de 30.000 exemplare. Prețul de vânzare pentru aceste coli este de 120,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv certificatul de autenticitate“, se arată într-un comunicat de presă transmis de BNR.
Lansarea în circuitul numismatic a colilor speciale, formate fiecare din patru bancnote cu valoare nominală de 20 lei, se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României. 
Taguri
Articolul anterior O trecere de pietoni de pe bulevardul Mamaia a fost reconfigurată
Articolul următor Dosar uriaș de fraudă la reciclare. 2.550 de tone de sticlă raportate fictiv

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei