BNR: Emisiune numismatică cu tema 90 de ani de la naşterea lui Nichita Stănescu

de Sorin MIHALACHE Vineri, 21 Aprilie 2023 94
Luni, 24 aprilie, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 90 de ani de la nașterea poetului Nichita Stănescu.
Aversul monedei prezintă o mașină de scris care a aparținut poetului Nichita Stănescu și titlurile volumelor publicate de acesta, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2023”.
Reversul monedei prezintă portretul și semnătura lui Nichita Stănescu, o poezie scrisă de acesta și inscripția „NICHITA STANESCU 90 DE ANI DE LA NASTERE”.
Monedele din argint vor fi ambalate în capsule de metacrilat transparent și vor fi însoţite de broşuri de prezentare și certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.
Preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 440,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate.
Monedele din argint cu tema 90 de ani de la nașterea lui Nichita Stănescu au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei